Politica 9 Iunie 2020 11:10

Liderul Pro România, Victor Ponta, consideră că majorarea pensiilor cu 10% este doar „furăciune pe față”, explicând faptul că prin amânarea majorării pensiilor cu 40 la sută din septembrie, Executivul este obligat să indexeze pensiile cu 10,5%, iar pensionarii ar avea parte astfel de o majorare mult mai mică.

Ponta a declarat luni, la România TV, că liberalii nu au în plan să mărească pensiile din luna septembrie, adăugând faptul că cei din PNL nu fac decât să taie pensiile și să dea afară oamenii.

„Domnul Cîţu, în numele Guvernului, a spus mai departe pe la toate agenţiile: vă rugăm frumos, mai lăsaţi-ne un pic. Primul lucru nu dăm pensiile. Dăm 10% din septembrie. Refacem buffer-ul, adică nu cheltuim din banii ăia de la BNR, ca să ţinem cursul. Banii aceia ai românilor nu se atinge de ei. Al treilea lucru: după alegeri intrăm într-un program de ajustare fiscală şi bugetară. Asta înseamnă 2010. Asta se angaja România în 2010, după care a urmat aşa: s-au tăiat pensiile, salariile, TVA-ul 24%. Cei care te împrumută sunt nişte funcţionari. Tai pensiile şi dai afară oameni. Ce au zis liberalii: mai dă-i încolo de pensionari că ăia nu votează cu PNL-ul, să îi tăiem”, explică acesta.

Mai mult, liderul Pro România și-a exprimat motivele pentru care vrea să înlăture de la putere Guvernul Orban.

„Dacă îi demiţi, nu mai pot da ordonanţă. Este o lege din 2019 promulgată şi semnată de domnul preşedinte Klaus Iohannis care prevede creşterea pensiilor cu 40 % din septembrie. Şi domnul Cîţu şi Orban spun: Nu o aplicăm. Un singur instrument şi de asta instrument să îi dăm mâine jos prin moţiune de cenzură, nu în septembrie cum spune domnul Ciolacu. OUG prin Parlament nu o să treacă. Vor să dea OUG. Dacă îi demiţi prin moţiune de cenzură, nu mai pot să dea OUG şi atunci nu se mai pot atinge de legea pensiile, aşa cum nu se mai pot atinge de alocaţii”, a spus Victor Ponta.

De asemenea, acesta a explicat că prin majorarea pensiilor cu 10% beneficiarii ar primi, de fapt, mai puțini bani, adăugând că acest lucru nu este decât „furăciune pe față”: „Dăm o mărire cu 10%. Dacă această lege prin OUG este amânată, intră în vigoare legea 263, fosta lege a pensiilor, care spune că în fiecare an se indexează pensiile cu inflaţia + 50% din creşterea salariului mediu pe economie. Inflaţia anul trecut a fost 3,8%. Creşterea salariului mediu a fost 13,3%. Indexarea, conform legii, ar trebui să fie 10,5% pe tot anul 2020, ori ei de la 1 ianuarie nu au dat nimic. Ei dau de fapt dau 4% pe tot anul, exact cât inflaţia. Dar anul ăsta inflaţia e mai mare. Deci e furăciune pe faţă”.

Citeste si:
Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
Banca Mondială propune 4...

Despre autor:


Ultima actualizare: 9 Iunie 2020 - 11 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.