Politica 19 Mai 2020 16:45

Liberalul Ștefan Jicol a demisionat din toate funcțiile ocupate în PNL, dar și din cea de consilier al premierului Ludovic Orban. Ștefan Jicol a luat această decizie după ce a obținut, prin concurs, poziția de director general pe politici publice de la Palatul Victoria.

În noua funcție, Ștefan Jicol va avea posibilitatea să acceseze fonduri europene și să dezvolte proiecte fară a se afla sub egida unui partid politic, conform unor surse guvernamentale citate de Financial Intelligence.

Ștefan Jicol a fost numit consilier al premierului Ludovic Orban pe politici publice și inteligență artificială în luna februarie, dar o lună mai târziu a ales să renunțe la acest post.

În perioada în care a fost consilier guvernamental, Ștefan Jicol a reușit să reorganizeze Secretariatul General al Guvernului, deși aceasta prevedea peste o mie de posturi. Astfel, Ștefan Jicol a reușit și integrarea a personalului din mai multe foste ministere desființate de Ordonanță 68/2019 fară să opereze nici macar o demitere. Din acest motiv, el a devenit extrem de apreciat de funcționarii guvernamentali.

De asemenea, având în vedere că perioada în care a fost consilier guvernamental a coincis în mare măsură și cu pandemia de Covid-19, Ștefan Jicol a reușit să ducă la bun sfârșit o nouă provocare și a finalizat digitalizarea ședințelor de guvern, a reactivat proiecte europene pe administrație și a fost președintele Comitetului de Monitorizare al controlului intern managerial pentru autoritățile publice pe toată țara.

În cele ce urmează, Ștefan Jicol va ocupa funcția de director general pe politici publice de la Palatul Victoria. Pentru a ajunge în această funcție, Ștefan Jicol a trebuit să treacă de două concursuri dificile, având în vedere că postul a fost extrem de râvnit. În plus, bibliografia pentru examen a fost de mii de pagini, dar experiența și pregătirea lui Ștefan Jicol au făcut diferența în cele din urmă.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Totuși, în urma acestui succes, PNL a rămas fară unul dintre cei mai longevivi membri ai săi întrucât Ștefan Jicol nu va mai avea vreo legătură cu lumea politică.

Totuși, Ștefan Jicol nu renunță la proiectele sale legate de implementarea inteligenței artificiale și a realității augmentate în programele guvernamentale, prin intermediul direcției pe care a preluat-o. După numirea în această funcție, Ștefan Jicol poate atrage fonduri fabuloase de la Comisia Europeană, având în vedere că această instituție alocă anual zeci de miliarde de euro, pe care România până acum nu le-a accesat.

Ștefan Jicol era unul dintre cei mai longevivi membri din PNL și un sponsor de bază al partidului. El s-a remarcat încă dinainte de Revoluție, când a ieșit în stradă având în brațe o poză cu Nicolae Ceaușescu vandalizată. Această fotografie a făcut înconjurul lumii în decembrie 1989.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Imediat după căderea regimului comunist, pe 15 ianuarie 1990, Ștefan Jicol s-a înscris în PNL, la Organizația Tineretului Național Liberal. A avut legături apropiate cu conducerea partidului, în special cu fostul deținut politic Nicolae Cerveni (fost vicepreședinte al PNL), cu Radu Câmpeanu (președinte al PNL) și Vintilă V. Brătianu (vicepreședinte al PNL).

În ultimele trei decenii, sponsorizările lui Ștefan Jicol către PNL s-au ridicat la peste 200 de mii de euro, conform consemnărilor mass-media și din Monitorul Oficial.

În pofida acestor legături politice, Ștefan Jicol nu a avut niciodată afaceri sau contracte cu statul, nu a candidat și nu a fost pe nicio listă electorală. În schimb, el și-a dedicat o mare parte a timpului pentru a crea o nouă generație de politicieni, care să nu aibă legături cu metehnele trecutului.

Citeste si:
Igor Jovkva, consilierul lui Zelenski: Știm că vom câştiga
Igor Jovkva, consilierul lui...

Averea lui Ștefan Jicol este estimată la peste 3 milioane de euro, având la bază profitul mai multor firme IT pe care le-a înființat și condus după Revoluție.


Despre autor:


Ultima actualizare: 19 Mai 2020 - 04 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.