Presedintele Klaus Iohannis afirma intr-o declaratie de presa cu privire la retragerea Marii Britanii din UE ca Romania isi exprima speranta ca Regatul Unit va ramane un partener apropiat si un aliat de incredere, punctand si ca dupa Brexit cetatenii romani vor putea sa isi exercite neingradit drepturile dobandite.

"Retragerea, pentru prima oara, a unui stat membru din Uniunea Europeana este un moment care va influenta evolutia proiectului european, antrenand o noua dinamica la nivelul Uniunii. Regretam decizia Marii Britanii de a pune capat apartenentei la Uniunea Europeana dupa 47 de ani, insa vointa suverana a poporului britanic de a alege un alt parcurs trebuie respectata. Romania isi exprima speranta ca Regatul Unit va ramane un partener apropiat si un aliat de incredere, cu care impartasim acelasi sistem de valori", se arata in declaratia de presa a presedintelui Iohannis, informeaza Agerpres.

El arata ca in procesul de negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana, Romania a urmarit ca principal obiectiv protejarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor romani care locuiesc, muncesc si studiaza in Regatul Unit.

"Acest obiectiv este reflectat corespunzator in Acordul de retragere, care reprezinta cea mai buna solutie pentru garantarea drepturilor cetatenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, pentru asigurarea predictibilitatii si certitudinii juridice. Astfel, cetatenii romani din Regatul Unit vor putea continua si dupa Brexit sa isi exercite neingradit drepturile dobandite", spune Iohannis.

Seful statului subliniaza ca Romania isi doreste sa aprofundeze parteneriatul strategic pe care il are cu Marea Britanie, astfel incat relatia bilaterala post-Brexit sa se consolideze pe dimensiunile de interes comun pentru cele doua state.

"In acelasi timp, ne dorim ca Regatul Unit sa reprezinte in continuare un partener strategic al Uniunii Europene si sa stabilim o relatie cat mai apropiata, care sa reflecte legaturile puternice construite de-a lungul anilor. In acest sens, ramanem ferm angajati in negocierea si agrearea unui parteneriat ambitios, cuprinzator al Uniunii Europene cu Marea Britanie, care sa acopere o arie larga de domenii. Vom continua sa urmarim si in aceasta etapa asigurarea respectarii principiilor nediscriminarii, reciprocitatii depline si garantarea egalitatii de tratament pentru toti cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru cei romani", conchide Iohannis.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.