Politica11 Ianuarie 202011:56

Lectura de 2 minute

Senatorul USR Cluj Mihai Gotiu il critica pe presedintele partidului, Dan Barna.

"Mesaj pentru presedintele USR, cu ocazia lansarii publice a documentului legat de 'clarificarea' noastra ideologica si etichetarea 'de centru-dreapta'.

D-le presedinte al USR, Dan Barna, draga coleg Dan,

Ne bat alegerile locale si anticipatele la usa, cei care ne-au acordat increderea asteapta de la noi sa lansam in dezbatere publica programul de guvernare, iar tu si apropiatii tai din USR aveti vreme de pierdut cu referate si documente doctrinare, redactate (cel mult) la nivelul unui seminar din primul an de facultate? Tara asta are nevoie de politici de guvernare, locale si nationale, nu de cartoane si etichete. Se mira unii colegi ca am ajuns pe la 11-12% in sondajele de opinie. Pai cum sa nu ajungem la un asemenea scor cand ne ocupam de asa ceva?

Altfel, anti-sistem sunt oamenii care au iesit in strada, in mod constant, dupa 2012, cand cu protestele pentru sanatate, 2013, pentru Rosia Montana, 2014, pentru dreptul la vot al cetatenilor din Diaspora, 2015, dupa Colectiv, 2015 si 2019, pentru paduri, dupa 2017, pentru Justitie. Ii reprezentam cu adevarat pe acesti cetateni, pentru a pretinde cu adevarat ca suntem 'anti-sistem'?

Citeste si:
Emil Constantin: USR este "o societate cu actionar unic"
Emil Constantin: USR este "o...

Dane, te rog citeste Proclamatia de la Campeni (din toamna lui 2013), Declaratia de la Cluj, asumata in fata a peste 25.000 de protestatari, pe 14 noiembrie 2014, Carta Alba a Bunei Guvernari, din primavara lui 2012. O sa constatati ca nu scrie nimic acolo despre stanga, despre dreapta, centru-dreapta, conservatorism, centru-stanga si asa mai departe. Sunt, insa, revendicarile si cauzele celor care au demonstrat ca sunt anti-sistem: de la sanatate, educatie, mediu, justitie, reforma politica, cercetare, cultura, drepturi civile si sociale, dincolo de orice eticheta sau ideologie. Avem de ales daca vrem sa-i reprezentam pe acesti cetateni (si da, atunci suntem anti-sistem) ori doar ne lipim o eticheta si pretindem ca-i reprezentam.

Dane, te intreb pe tine si pe colegii care sustin asta: daca mai mult de 50% dintre membrii USR nu-si asuma documentul acesta (nota bene, avem deja o Carta a Valorilor USR adoptata), iti vei prezenta demisia pentru ca ne-ai facut sa pierdem vremea? Sau daca 50%+1 ori poate 60% si-l asuma, ce faceti cu restul membrilor USR, fie ca sunt 49,99%, fie 'doar' 40% ori 30%? Ii/ne dati afara pentru ca 'nu corespund/corespundem ideologic'? De-asta v-ati intrat in mana cu exluderile si suspedarile de la sfarsitul anului trecut?

Ma asteptam ca macar atat sa fi invatat dupa esecul major al Ciudadanos (partenerul nostru din Spania in Renew Europe), partid care, taman dupa o asemenea ”clarificare ideologica” a suferit un dezastru la alegerile de la sfarsitul anului trecut, la ani lumina de scorul pe care il obtinusera cateva luni mai devreme, la europarlamentare.

Sper, pana nu e prea tarziu, sa intelegi ce asteapta, cu adevarat, oamenii de la noi. Fapte, nu etichete!", a scris Gotiu pe Facebook.

Citeste si:
Fifor: Florin Citu minte spunand ca se imprumuta mai ieftin decat...
Fifor: Florin Citu minte...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.