Senatorul Teodor Melescanu a declarat, luni, ca nu i-a cerut nimeni, niciodata, sa isi dea demisia din ALDE, iar faptul ca Partidul Social Democrat il va sustine pe el pentru functia de presedinte al Senatului este o garantie a faptului ca formatiunea din care face parte nu va fi supusa unor presiuni "de un fel sau altul".

"Am inteles ca astazi, in acest moment, in cadrul grupului senatorial PSD s-a adoptat decizia de a-mi sustine candidatura. (...) Ma voi baza pe voturile celor care cred ca e nevoie la conducerea Senatului de un om cu experienta, echilibrat, pentru ca in aceasta perioada Parlamentul va avea un rol cheie de jucat in politica", a afirmat Melescanu, la Palatul Parlamentului.

Intrebat daca social-democratii i-au cerut sa treaca la PSD, Melescanu a raspuns: "Nu, niciodata nu mi-a cerut nimeni sa plec de la ALDE".

El a adaugat ca inca nu a vorbit despre acest subiect cu presedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu.

"Este vorba de faptul ca pozitia pe care am avut-o, in mod normal, trebuia sa se perpetueze, de presedinte al Senatului, si aceasta pozitie de presedinte este o garantie a faptului ca ALDE nu va fi supus unor presiuni de un fel sau altul, ci dimpotriva, va oferi si colegilor mei o perspectiva pentru viitor, pentru a ne dezvolta partidul in continuare", a mai spus acesta.

Citeste si:
Cițu, despre o eventuală demisie: Nu sunt iresponsabil să las...
Cițu, despre o eventuală...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Potrivit lui Melescanu, faptul ca el va fi sustinut de PSD la sefia Senatului nu are legatura cu felul in care se pozitioneaza ALDE fata de motiunea de cenzura, scrie Agerpres.

"Una este chestiunea guvernamentala, una este Parlamentul, ele nu se amesteca. Se va stabili in cadrul partidului pozitia pe care o vom avea fata de motiunea de cenzura. Eu voi fi echilibrat si echidistant", a sustinut el.

De asemenea, intrebat daca a trecut peste schimbul de replici pe care l-a avut cu premierul in legatura cu ambasadorul Romaniei in SUA, George Maior, Melescanu a spus ca in politica trebuie sa stii sa treci "peste replici care fac de multe ori placerea presei".

"Nu retrag ce am spus (in legatura cu documentele cu privire la George Maior - n.r.). Dansa are dreptate, eu am dreptate, e vorba de secretariate si astea ma depasesc chiar si pe mine si pe dansa", a conchis el.

Citeste si:
ALDE: „Redeschideți școlile! NU distrugeți viitorul copiilor noștri”
ALDE, apel la Guvern:...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.