Presedintele Klaus Iohannis le-a propus joi liberalilor ca parteneriatul presedinte - PNL sa devina "nucleul care va cataliza toate energiile" astfel incat Romania sa devina un stat functional.

"Va propun ca parteneriatul presedinte - Partidul National Liberal sa devina nucleul care va cataliza toate energiile, astfel incat Romania sa devina un stat functional, cu institutii eficiente, in slujba cetateanului! Eu vreau sa facem Romania puternica! (...) Trebuie sa recladim scara valorilor care sustine dezvoltarea oricarei societati. Reconfigurarea Romaniei nu poate fi imaginata fara promovarea asidua a unui set de valori si principii din randul carora nu au cum sa lipseasca cinstea, increderea, toleranta, intelepciunea, competenta, buna-cuviinta ori creativitatea. Iar poporul roman are din plin aceste atribute, doar ca adesea dramele, tragediile, disfunctionalitatile sistemice scot la iveala ce e mai urat si tindem sa credem ca aspectele negative prevaleaza", a afirmat Iohannis, la Consiliul National al PNL.

El a aratat ca o consecinta directa a acestui fapt este ca oamenii "isi pierd speranta", capitalul uman emigreaza, iar societatea devine "divizata, tematoare si dominata masiv de neincredere" la toate nivelurile.

"Noi avem obligatia sa repunem statul in matca sa si sa redam cetatenilor increderea ca institutiile sunt eficiente. Este ceea ce asteapta romanii de la presedintele lor si de la Partidul National Liberal, partidul care a castigat ultima runda de alegeri si care, sunt convins, va castiga toate alegerile! Din pacate, nu exista un buton magic care, odata apasat, ar reseta statul roman. Aceasta reasezare este obligatorie, dar este un proces de durata. Este un demers pe care vreau si trebuie sa il facem impreuna, iar alaturi de noi vor sta toate fortele politice care impartasesc aceleasi valori. Nu va fi usor, dar, dragii mei, nu uitati nicio clipa - cel mai important aliat pe care il avem este cetateanul roman", a punctat Iohannis.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

Presedintele a subliniat ca prin actiunile sale, ale PNL si ale intregii opozitii parlamentare, dar "mai ales prin mobilizarea cetatenilor" a fost pastrat cursul pro-european, transatlantic si democratic al Romaniei, scrie Agerpres.

"Pe 26 mai am primit cel mai important semnal din partea oamenilor ca ne sustin in efortul nostru de a bloca distrugerea Romaniei de catre un partid nociv, care si-a pierdut demult sensul si busola. A fost cel mai puternic vot pro democratie care a marcat, la trei decenii de la Revolutia din 1989, maturizarea societatii romanesti. Romanii vor ca asaltul continuu al PSD la adresa statului de drept, dar si la adresa statului roman in ansamblu, sa inceteze. Romanii cinstiti, care muncesc si platesc taxe si impozite, asteapta ca statul sa functioneze pentru ei, nu in favoarea unui grup care a pus stapanire pe resurse si pe decizie. Romanii vor autostrazi, vor servicii medicale performante, vor egalitate de sanse si acces la o educatie de calitate, vor sa fie tratati cu respect atunci cand interactioneaza cu institutiile publice", a precizat Iohannis.

Citeste si:
Regista organizează pe 20 ianuarie 2022 Gala Regista, prima Gală...
Regista organizează pe 20...

Iohannis: E nevoie de un audit foarte aplicat al fiecarei institutii

"Reconstructia statului roman este o urgenta! Sistemul bugetar nu mai poate fi tratat prioritar ca un refugiu pentru incompetenti si clienti politici. Avem foarte multi profesionisti in sistemul de stat si ei sunt cei care trebuie promovati, astfel incat sa avem un corp public de elita, care sa asigure marile servicii publice - educatia, sanatatea, protectia si securitatea cetatenilor. Functia publica trebuie sa isi recapete demnitatea. Corectitudinea este principiul fundamental al Romaniei functionale. Inseamna, in sens larg, indeplinirea cu responsabilitate a atributiilor, inseamna ca sefi in institutiile publice ajung cei care chiar merita, nu cei care sunt obedienti politic, inseamna punerea interesului general mai presus de orice alt interes. Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume: dincolo de valori si principii, este nevoie de un audit foarte aplicat al fiecarei institutii a statului roman. Structurile invechite, care nu isi mai au rostul, nu mai au de ce sa fie mentinute. Cei care se dovedesc ca nu isi fac treaba nu mai au de ce sa ramana in sistemul de stat. Este atat de simplu", a spus seful statului, la Consiliul National al PNL.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

El a subliniat ca Romania poate deveni puternica si functionala cu doua conditii majore: reconstructia statului roman pe fundamente corecte si o economie sanatoasa, cu crestere durabila, sustenabila.

"Pentru succesul dezvoltarii Romaniei este obligatoriu sa asiguram un mediu public functional, orientat catre cetatean si un mediu privat competitiv", a punctat Iohannis.

Presedintele a sustinut ca este nevoie si de o profunda schimbare de mentalitate prin educatie, context in care a amintit de proiectul sau "Romania Educata".

"Vad Romania Educata ca o parte esentiala a reconstructiei statului roman si a depasirii etapei actuale de disfunctionalitate cronica", a aratat Iohannis.

Seful statului a mentionat ca o alta componenta esentiala pentru dezvoltarea Romaniei este mediul privat, caz in care a pledat pentru predictibilitate.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

Klaus Iohannis a subliniat ca pilonii societatii romanesti trebuie sa ramana drepturile si libertatile individuale, democratia si statul de drept.

De asemenea, el a aratat ca directiile majore de politica externa - aprofundarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, intarirea rolului si locului Romaniei in Uniunea Europeana si in NATO, precum si dezvoltarea celorlalte parteneriate strategice ale tarii - vor fi continuate.

"Toate aceste propuneri si principii despre care v-am vorbit reprezinta angajamentul si parteneriatul meu cu romanii, la care imi doresc sa se alature toate fortele politice democratice, pro-occidentale si capabile sa inteleaga ca miza este una uriasa, miza este chiar viitorul Romaniei", a conchis Klaus Iohannis.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.