Liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca "in sedinta CSAT de marti nu despre bugete va trebui sa se discute, ci despre demisii la nivel inalt si despre o reforma profunda a STS, incepand cu demilitarizarea si terminand cu readucerea competentelor acestui serviciu in matca fireasca".

"Este o zi trista!

O zi care confirma, din pacate, lucruri despre care am avertizat de nenumarate ori, in special in ultima perioada. Anume ca rolul unor institutii ale statului este deturnat de la rolul de protector al cetateanului la cel de complice la abuzuri impotriva lui.

La Caracal se contureaza o situatie infioratoare: o crima care are un faptas, dar si complici in randul celor platiti sa apere cetatenii, sa-i salveze in momentele dificile.

Gandul ca Politia – militia? - si procurorii bajbaiau din poarta-n poarta intr-un oras, totusi mic, dupa indicatiile bezmetice ale STS, iar apoi asteptau la porti sa le vina te miri ce aprobari speciale, in timp ce victima agoniza, e de-a dreptul terifiant. Politia nu mai stie sa intre decat cu mascatii? Nu mai stiu decat sa sparga usi? Ei nu au auzit ca pot bate la usa unui cetatean sa-i ceara ajutorul in a rezolva o urgenta? Sau ca verifica un apel primit din zona respectiva si verifica daca e totul in regula?

Imi doresc ca aceste informatii si relatari ale presei sa fie infirmate in vreun fel, sa aflam ca altfel au stat lucrurile. Altminteri se cheama ca am ajuns intr-un moment critic al societatii noastre. Un moment cand romanii vad cu groaza cum le sunt luati copiii, vanduti, torturati ori ucisi, in timp ce autoritatile stau cu bratele incrucisate.

Dar mi-e teama ca nu vor fi infirmate. Si mi-e teama ca urmeaza sa aflam lucruri inca mai groaznice.

Dl. Iohannis a convocat CSAT in zilele urmatoare nu pentru ca ar fi vrut sa puna ordine in aceste institutii, ci pentru ca vrea sa se asigure ca STS, SRI si restul serviciilor vor primi la rectificarea bugetara sutele de milioane pe care le cer, in conditiile in care ministere importante vor pierde bani.

Poate ar trebui sa se discute la acea sedinta si cum a gospodarit STS sutele de milioane, miliardele de euro primite de-a lungul anilor din banii romanilor fara a fi capabil sa localizeze un avion, ori un amarat de telefon.

Citeste si:
Ministrul Agriculturii, cerut de fermieri în CSAT, de teama unei...
Ministrul Agriculturii, cerut...

In rest, cand a fost vorba de localizat, urmarit, filat, ascultat, filmat cetateni de rand, politicieni, jurnalisti, afaceristi ori magistrati etc, nu au existat niciodata probleme tehnice, sincope, neajunsuri samd.

Atunci, totul a mers snur.

In sedinta CSAT de marti nu despre bugete va trebui sa se discute. Ci despre demisii la nivel inalt si despre o reforma profunda a STS, incepand cu demilitarizarea si terminand cu readucerea competentelor acestui serviciu in matca fireasca. La fel cum vor trebui luate masuri ferme si la Ministerul Afacerilor Interne.

Acum, pana cand nu va fi prea tarziu sa mai reparam ceva!", a scris Calin Popescu Tariceanu pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.