Politica 5 Iulie 2019 08:12
Fostul presedinte Traian Basescu spune ca Angela Merkel si Emmanuel Macron au reusit sa scoata Estul Uniunii Europene in afara Uniunii Europene.

"Ce frumos suna Declaratia de la Sibiu !
Macron si Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk au reusit sa scoata Estul Uniunii Europene in afara Uniunii Europene.

Dupa ce in penultima legislatura functia de Presedinte al Parlamentului European a fost detinuta timp de doi ani si jumatate de polonezul Buzek iar Donald Tusk, alt polonez, detine functia de Presedinte al Consiliului European, azi, cand se discuta noua lista de functii cheie in UE pentru urmatorii 5 ani, nici un Est European nu se mai afla in carti.

Dupa ce Vechea Europa s-a izolat de estici in Zona Euro stabilindu-si buget separat de estici, azi, Franta si Germania izoleaza estul Uniunii Europene si prin respingerea oricarei nominalizari de est european pentru functiile de conducere a Uniunii Europene.

Mai mult, printre nou nominalizati se afla mediocritati politice precum premierul belgian Charles Michel sau tacutul ministru al apararii german Ursula von der Leyen, greu de imaginat ca ar putea fi alesi intr-o tara estica macar si ca primari intr-o comuna micuta.

Basescu: Merkel si Macron trag o linie groasa intre Vechea Europa si Estul Uniunii Europene

Intr-un moment in care UE avea nevoie mai mult ca oricand de solidaritate si politicieni care sa accelereze procesele de integrare, Merkel si Macron trag o linie groasa intre Vechea Europa si Estul Uniunii Europene. Din pacate, ideologul acestei izolari a Estului, tanarul Macron, isi exerseaza viziunea catastrofala pe seama viitorului Uniunii Europene, in conditiile in care el nu este capabil sa-si reformeze propria tara, iar in alegerile din Franta l-a batut de l-a snopit extremista Marie le Pen.

Dincolo de ce se vede vom avea si o solutie ascunsa, extrem de toxica in interiorul Comisiei Europene. Este vorba despre Frans Timmermans, un adversar neimpacat al tarilor din Estul UE, sustinut de Macron si de Mark Rutte – premierul Olandez – pentru functia de Presedinte al Comisiei Europene. Doar opozitia ferma a grupului PPE a facut imposibila aceasta nominalizare. Va fi numita insipida Ursula von der Leyen ca presedinta iar Timmermans va fi prim vice presedinte al Comisiei Europene care prin atributiunile delegate va fi de fapt adevaratul Presedinte al Comisiei Europene.

Citeste si:
Angela Merkel, prima reacție despre invazia Rusiei în Ucraina
Angela Merkel, prima reacție...

Oare se mai poate face ceva pentru relansarea constructiei europene largite si egale ?
Sa speram ca da, cu conditia reactiei solidare a Estului Uniunii Europene . Nu noi ne-am separat ci ei cei vechi ne-au izolat. Si cand ma gandesc ce frumos suna Declaratia de la Sibiu
!", a scris Traian Basescu pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.