"Merg la Guvern si prezint doamnei prim-ministru demisia din functia de ministru al Justitiei. Domnia sa va decide ce face cu aceasta demisie, cel mai probabil o trimite la presedintele Republicii. In felul acesta domnia sa declanseaza, pe de o parte, procedura de remaniere prin solicitarea pe care a formulat-o si a trimis-o de aseara. Are in acelasi timp si demisia mea si, cel mai probabil, o va trimite la presedintele Republicii. Voi ramane pana in momentul in care presedintele evalueaza, analizeaza, decide si emite decretul, pe de o parte, de eliberare a mea, pe de alta parte, de numire a noului ministru al Justitiei", a spus Toader, intr-o scurta declaratie sustinuta pe treptele din fata sediului Ministerului Justitiei, potrivit Agerpres.
Toader a aratat ca va ramane la minister pana in momentul in care in Monitorul Oficial apare numele noului ministru.
"Voi merge la Guvern si am o alta intrevedere cu doamna prim-ministru. In scrisoarea pe care am redactat-o, voi porni de la vointa politica exprimata in cadrul CEx (al PSD - n.r.), si anume de retragere a sprijinului politic pentru subsemnatul in calitate de ministru al Justitiei. Voi porni de la vointa exprimata oarecum in cele doua intrevederi de aseara si astazi cu doamna prim-ministru si voi porni de la faptul ca doamna prim-ministru are rolul decisiv, atat in formarea Guvernului, cat si in revocarea unora dintre membrii Guvernului. Luand act de aceste circumstante, imprejurari, iau in considerare si faptul ca orice autoritate trebuie sa aiba asigurata continuitatea activitatii, voi ramane la minister pana in momentul in care in Monitorul Oficial apare numele si prenumele noului ministru al Justitiei, caruia ii voi preda documentele ministerului pe baza de proces verbal, ii voi preda sigiliul ministerului si ii voi ura succes", a mai spus Toader.
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
Premierul Viorica Dancila a trimis miercuri presedintelui Klaus Iohannis propunerea de revocare din functie a ministrului Justitiei, Tudorel Toader. PSD l-a propus in locul acestuia pe deputatul Eugen Nicolicea.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Sărbătoare 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau...
Sursa: kudika.ro