"Unde sunt fostii lucratori ai Securitatii care sunt activi acum in politica? Nu cumva in PSD? Nu cumva exact acolo de unde domnul Dragnea striga ca altii sunt securistii? Asta e povestea pe care o auzim despre oameni pe care nu-i pot ei controla - ba sunt sorosisti, ba sunt ultranationalisti, ba sunt securisti, ba sunt vanduti strainatatii, e un narativ pe care incearca sa-l dezvolte, pentru ca nu se pot lega, nu pot santaja cu altceva si atunci incearca sa foloseasca niste termene care au marcat mentalul colectiv din Romania ca sa murdareasca ceva ce nu pot murdari altfel. Dar eu sunt convins ca am ajuns intr-un stadiu in care o parte importanta din societatea romaneasca vede ce se intampla cu ochii deschisi si incepe sa judece cu propria minte (...) si nu se mai lasa manipulati. Sunt povesti. Cine s-a fotografiat cu oameni din serviciile de informatii? Cine a avut in partid din '90 incoace oameni care au venit din vechiul sistem? Unde sunt oamenii acestia? In niciun caz in PLUS, in niciun caz in USR, sunt acolo, in partidele vechi, care uitati unde au dus Romania", a spus fostul premier la Digi 24.

Intrebat de ce crede ca a fost o tinta a celor care sunt in prezent la putere, Ciolos a raspuns ca acestia "au simtit ca vine o amenintare".

"E bine sa-i intrebati pe ei de ce in 2015 am fost bun si am fost votat cu Guvernul in Parlament, apoi, in 2016, mai ales in a doua jumatate, am inceput sa fim principala tinta a atacurilor, cu toate ca eram un guvern independent. Apoi, mai ales cand am inceput sa ne implicam in viata civica si politica, pentru ca au simtit ca vine o amenintare, pentru ca au simtit ca putem coagula forte din societate care pana acum au stat deoparte si au fost indiferente si care au inceput sa fie atente la ceea ce se intampla, forte din societate carora a inceput sa le pese. Probabil ca simt ca se apropie un sfarsit si eu cred ca se apropie un sfarsit"
, a adaugat Ciolos.

Liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a afirmat, duminica, despre alianta USR cu PLUS ca "securistii si-au facut doua partide".

"Securistii si-au facut doua partide. Unul pe stanga, altul pe dreapta. Pe stanga este partidul lui Maior si Coldea, Pro Romania, si pe dreapta este partidul lui Ciolos. Este simplu. Asta arata foarte mare disperarea, faptul ca au inceput sa desfaca conservele arata o mare disperare, ceea ce este de bine", afirma Dragnea.

Ciolos: Suntem intr-o criza bugetara

"Cand creezi impredictibilitate prin modificari frecvente ale Codului fiscal si prin masuri care descurajeaza investitiile, apoi vii si suprataxezi bancile sau suprataxezi chiar si companii de stat, rezultatul este ca nu mai investesti, bancile nu mai pot sa dea credite, trebuie sa plateasca taxe mai mari, se blocheaza economia si de asta - am mai spus lucrul acesta, poate sa surprinda pe unii -, din punctul meu de vedere, solutia este schimbarea Guvernului, alegeri anticipate, relegitimarea unor forte politice in Parlament care sa vina cu un plan de redresare a economiei, ca sa nu fie prea tarziu. Suntem intr-o criza bugetara (...), putem evita criza economica inca", a spus Ciolos la Digi 24.

In opinia sa, trebuie sa se treaca de la modelul economic bazat pe consum la unul axat pe investitii, ca sa poata fi platite pensiile si salariile, scrie Agerpres.

"Eu cred ca nu ar trebui sa fie cazul sa reducem pensiile si salariile si noi nu am avea in vedere sa reducem pensiile si salariile, daca s-ar putea lua la timp niste masuri prin care sa creasca investitiile, sa cream locuri de munca, locuri de munca bine platite, oprim hemoragia aceasta de forta de munca din Romania care pleaca in exterior", a afirmat Ciolos.

Potrivit acestuia, cu cat situatia "dificila" se prelungeste, cu atat va fi mai greu de redresat. "Inca putem evita criza economica si putem corecta aceasta criza bugetara daca am face infuzie de fonduri de investitii, in primul rand sa incurajam investitiile private, creand predictibilitate in mediul economic (...), apoi, asigurand absorbtia fondurilor europene", a spus Ciolos.

Fostul premier este de parere ca Guvernul are o retorica antieuropeana.

"Daca se depaseste deficitul bugetar, exista riscul ca Romania sa intre in procedura de deficit excesiv, care se poate duce pana la blocarea fondurilor europene (...). Faptul ca inca nu avem buget afecteaza inclusiv companii care vor sa investeasca, dar nu stiu pe ce se bazeze", a adaugat Ciolos.