Procurorul general Augustin Lazar a respins miercuri "sugestiile mascate" de a interveni in derularea anumitor anchete penale, dupa ce PSD a publicat pe Facebook un mesaj in care se arata ca procurorul general tolereaza absentele de la audieri ale sotiei presedintelui Klaus Iohannis.

"Augustin Lazar e seful Parchetului care tolereaza absentele de la audieri ale sotiei prezidentiale. La schimb, Iohannis refuza revocarea lui Lazar. Si sotia, si Lazar, si Iohannis se cred deasupra legii si a Constitutiei", se arata intr-o postare pe pagina de Facebook a PSD, potrivit Agerpres.

In replica la acest mesaj, Parchetul General a dat publicitatii un comunicat in care se precizeaza ca, in desfasurarea unei anchete, procurorul de caz este suveran, interventia procurorilor ierarhic superiori in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei fiind interzisa.

Parchetul subliniaza ca procurorii romani reprezinta interesul public, nu interese partizane

"Ministerul Public este alcatuit din procurori care isi exercita, constient si hotarat, atributiile constitutionale, in baza unui mandat al societatii (art. 131 din Constitutia Romaniei), iar nu ca imputernicire din partea vreunei guvernari. In atributiile lor, procurorii romani reprezinta interesul public, interesele generale ale societatii si nu interese partizane si refuza controlul politic. In desfasurarea anchetei procurorul de caz este suveran, interventia procurorilor ierarhic superiori in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei fiind interzisa. De altfel, articolul 3 alineatul (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor modificata si completata prevede: 'Procurorii sunt independenti in dispunerea solutiilor in conditiile prevazute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara'. Amintim aici si explicatiile Cartei de la Roma (adoptata ca urmare a Opiniei nr. 9 din 2014 a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei) care la punctul nr. 34 enunta: 'Curtea Europeana a Drepturilor Omului considera ca este necesar sa se insiste ca intr-o societate democratica, atat instantele judecatoresti cat si autoritatile de urmarire penala sa ramana libere de orice presiune politica'", afirma sursa citata.

Parchetul mai arata ca procurorii trebuie sa fie autonomi atunci cand iau decizii si atunci cand coopereaza cu alte institutii, trebuie sa-si poata indeplini indatoririle liberi de orice presiune externa sau interferenta din partea puterii executive ori din partea Parlamentului, tinand seama de separatia puterilor in stat si de responsabilitatea acestora.

"Fata de cele aratate, procurorul general respinge sugestiile mascate de a interveni in derularea anumitor anchete penale, subliniind si pe aceasta cale ca procurorii sunt suverani in desfasurarea anchetelor repartizate. De altfel, Carta de la Roma subliniaza la punctul nr. 36: 'Statele trebuie sa se asigure ca procurorii sunt apti sa isi indeplineasca atributiile fara intimidari, imixtiuni, hartuire, interferenta nepotrivita sau expunere nejustificata la raspundere civila, penala sau de alta natura'", mai declara Parchetul General.

Citeste si:
Augustin Lazar: "Am plecat cand am hotarat eu, dupa indeplinirea...
Augustin Lazar: "Am plecat...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.