Politica 26 Mai 2019 12:54 de Clara Vacaru
Fostul procuror general Augustin Lazar afirma ca a plecat din functie cand a hotarat el, dupa indeplinirea misiunii profesionale, iar despre plecarea fostului ministru al Justitiei Tudorel Toader spune ca nu i s-a parut ca a fost facuta "pe usa din fata". La randul sau, Tudorel Toader considera interesanta afirmatia despre conditiile plecarii lui Lazar si face precizari in legatura cu cererea de revocare a acestuia, scrie News.ro.

"Mi s-a parut ca eu am plecat cand am hotarat eu, dupa indeplinirea misiunii profesionale. Spun ca am plecat onorant, la pensie, in momentul incheierii mandatului, iar nu cand au vrut politicienii care incercau sa exercite influentele in justitie. Am plecat pe usa din fata, iar el... Nu mi s-a parut ca a plecat pe usa din fata. A plecat cu o cerere de revocare si cu o cerere de demisie, pe acolo pe unde stapanii sai politici au hotarat ca trebuie sa iasa…", a declarat Lazar la Realitatea TV, intrebat in legatura cu faptul ca el si fostul ministru al Justitiei au plecat din functii aproape simultan.

Duminica dimineata, Tudorel Toader a reactionat, facand referire la demersurile pentru revocarea lui Augustin Lazar.

"Alta simpla precizare! Interesanta afirmatia lui Augustin Lazar care spune ca "am plecat cand am vrut eu"/ a se citi de la Ministerul public! Care sa fi fost motivele de refuzare a propunerii MJ, in sensul sesizarii CCR cu un conflict juridic de natura constitutionala, conflict rezultat din refuzul Presedintelui de revocare a Procurorului general?

PS:
- motivele revocarii, suficiente prin continutul lor, au fost mentionate in propunerea de sesizare a CCR;
- exista jurisprudenta constitutionala, in sensul obligatiei de revocare;
- MJ nu putea sa sesizeze direct CCR!
", scris Toader pe Facebook.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.