"In contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politica, va aduc la cunostinta ca astazi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din functia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Aceasta a fost inregistrata la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16.495/26.11.2018", a precizat Paul Stanescu, intr-o declaratie transmisa AGERPRES.
Totodata, Paul Stanescu a afirmat ca nu s-a ''agatat niciodata de vreun scaun" si a acceptat mandatul sau de ministru "la insistentele conducerii partidului".
"Am spus-o si o repet: sunt un om de onoare, responsabil si implicat, nu am urmarit niciun interes personal si nu m-am agatat niciodata de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau sa spun ca l-am acceptat cu greu, la insistentele conducerii partidului, dar, atat timp cat am ocupat aceasta functie, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a-mi exercita atributiile la minister cu responsabilitate si implicare, in asa fel incat nimeni sa nu aiba ce sa-mi reproseze", a aratat Stanescu.
De asemenea, el a subliniat ca "tara are nevoie de unitate si de guvernare responsabila".
"Am fost in permanenta orientat catre obiective cu impact la nivelul populatiei, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru si ministru al Dezvoltarii, a fost reprezentata de investitiile in infrastructura de sanatate, educatie, locuire, apa si canalizare. Cred, in continuare, ca tara are nevoie de unitate si de guvernare responsabila, le multumesc tuturor celor care au avut incredere in mine si m-au sprijinit, precum si colegilor din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, alaturi de care am facut o echipa extraordinara!", a mai afirmat Stanescu.
Anterior, premierul Viorica Dancila declarase ca i-a cerut demisia vicepremierului Paul Stanescu din Guvern, insa acesta nu a vrut sa si-o dea.
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro