Presedintele USR Dan Barna a sustinut, marti, la dezbaterea motiunii impotriva ministrului justitiei ca Tudorel Toader este cel mai competent si mai bine pregatit dintre toti ministrii cabinetului Dancila, dar si-a pus toata pregatirea, experienta si competenta in serviciul unor politicieni corupti, al unui grup infractional organizat care foloseste puterea legislativa si pe cea executiva cu singurul scop de a scapa de puscarie.

Ati acceptat sa deveniti impresarul unui infractor condamnat penal si al gruparii pe care acesta o reprezinta. Dintr-un judecator constitutional ati devenit avocatul penalilor. Dar nu orice fel de avocat. Unul care are puterea sa schimbe regulile dupa care sunt anchetati si judecati infractorii pe care ii reprezinta. Iar daca Liviu Dragnea are o scuza, incearca sa scape de puscarie, daca Viorica Dancila si multi dintre membrii PSD au scuza ca habar nu au ce fac prin Guvern sau ce voteaza in Parlament, dumneavoastra nu aveti nici o scuza, domnule Toader. Dumneavoastra intelegeti foarte bine raul major pe care il faceti astazi Romaniei”, a declarat Dan Barna, potrivit unui comunicat al USR.

Presedintele USR a subliniat ca dupa aderarea la NATO si Uniunea Europeana, lupta anti-coruptie este cea mai importanta si mai de succes politica publica a statului roman din ultimii 29 de ani, dar Tudorel Toader a facut totul ca sa o distruga.

Ati dat-o afara pe Laura Codruta Kovesi, cel mai apreciat procuror pe care l-a avut Romania dupa Revolutie. Propuneti revocarea procurorului general Augustin Lazar, in incercarea de a subordona procurorii vointei guvernului PSD. Ati dat OUG92 fara sa tineti cont de recomandarile Comisiei de la Venetia si in ciuda tuturor avertismentelor lansate de organizatiile magistratilor, de CSM si de partenerii nostri internationali”, a amintit presedintele USR.

Dan Barna a sustinut ca din cauza actiunilor lui Tudorel Toader, Romania va fi nevoita sa indure umilinta unei rezolutii pe tema statului de drept in plenul Parlamentului European.

In anul centenarului, la 100 de ani de la Marea Unirea, locul Romaniei in randul statelor democratice europene este din nou pus sub semnul intrebarii si acest lucru se intampla din cauza dumneavoastra, domnule Toader, si a penalilor pentru care va desfasurati activitatea la Ministerul Justitiei. Daca veti intra in istorie, domnule Toader, desi imi doresc din tot sufletul ca aceasta guvernare sa nu fie niciodata mai mult decat o nota de subsol, dar daca veti reusi totusi sa ajungeti in paginile de istorie, atunci veti ramane in memoria nationala ca omul care a siluit legile in baza carora a fost distrus statul de drept in Romania”, a declarat Dan Barna, de la tribuna Parlamentului.

Citeste si:
Tudorel Toader candidează din nou la funcția de rector la...
Tudorel Toader candidează din...

Uniunea Salvati Romania considera ca domnul Tudorel Toader a demonstrat rea-credinta si iresponsabilitate in desfasurarea activitatii de ministru si a votat pentru motiunea simpla depusa impotriva ministrului Justitiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.