Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis luni instituirea sechestrului pe toate bunurile detinute de Elena Udrea, pana la concurenta sumei de 4,7 milioane de euro, in vederea confiscarii speciale in dosarul Hidrolectrica.

Magistratii Curtii de Apel au respins, luni, exceptiile formulate de Elena Udrea si Dan Andronic si au decis ca poate incepe judecarea pe fond a dosarului.

De asemenea, Curtea de Apel a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, prezente si viitoare ale Elenei Udrea, pana la concurenta echivalentului in lei a sumei de 4.700.000 euro, in vederea confiscarii speciale.

Decizia poate fi contestata, iar Veronel Radulescu, avocatul Elenei Udrea, spune ca apararea pregateste caile de atac.

Elena Udrea, acuzata ca a cerut 5 milioane de dolari unui om de afaceri

In acest dosar, Elena Udrea si Dan Andronic au fost trimisi in judecata de procurorii DNA in 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenta si spalarea banilor, respectiv marturie mincinoasa, Elena Udrea fiind acuzata ca a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzaianu pentru ca in schimb sa intervina pentru mentinerea contractului intre Hidrolectrica si firma acestuia, scrie News.ro.

Potrivit procurorilor, in cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea facuta omul de afaceri Bogdan Buzaianu, prin intermediari, de a primi suma de cinci milioane de dolari pentru a interveni pe langa factori de decizie din Ministerul Economiei si din SC Hidroelectrica SA, pentru mentinerea in conditiile deja negociate (pret si cantitate de energie furnizata) a contractelor pe care societatea omului de afaceri le incheiase cu Hidroelectrica.

Din suma promisa, Elena Udrea a primit, in noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar si o creanta de 900.000 de euro. Creanta reprezenta o suma pe care o firma a omului de afaceri o imprumutase unui tert si care era garantata cu parti sociale ale unei societati comerciale care detinea doua publicatii, spun procurorii DNA.

Pentru a ascunde ca era beneficiara reala a creantei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinta si puterea de a influenta activitatea societatii cu activitate media (n.r. - Evenimentul Zilei), Elena Udrea a preluat creanta de la firma controlata de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, apartinand unei cunostinte.

Citeste si:
Oana Lis și-a pus fanii pe jar. Ce avere ar fi primit vedeta:...
Oana Lis și-a pus fanii pe...

In ceea ce il priveste pe Dan Andronic, procurorii spun ca la audieri acesta a facut afirmatii mincinoase. De exemplu, el ar fi afirmat ca nu a avut cunostinta ca Elena Udrea este beneficiara reala a creantei care i-ar fi permis acesteia sa controleze societatea media, sa dobandeasca parti sociale si sa se implice in politica editoriala a unui cotidian detinut de aceasta societate; ca ii comunica Elenei Udrea date privind situatia financiara a cotidianului detinut de societatea media si indicatori de performanta doar pentru a se lauda, pentru a o incunostinta ca publicatiei ii „merge bine” si ca nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informatiilor obtinute.

Elena Udrea a fost condamnata in 5 iunie de instanta suprema la sase ani de inchisoare pentru luare de mita si abuz in serviciu in dosarul "Gala Bute" si se afla in Costa Rica din luna februarie, fiind data in urmarire.

Citeste si:
Din ce trăiește Liviu Dragnea acum, după ce averea i-a fost pusă...
Din ce trăiește Liviu Dragnea...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.