Primarul Iasiului, Mihai Chirica, sustine ca presedintele PSD, Liviu Dragnea, prin afirmatiile ca ar fi fost vizat de o tentativa de asasinat, incearca ''sa se victimizeze'' pentru a distrage atentia de la problemele reale ale momentului, la fel procedand si Darius Valcov, consilier de stat al premierului Dancila.

"Domnul Dragnea de fiecare data cand intra intr-un impas, intr-o criza de imagine si intr-o criza politica in PSD face intotdeauna la fel. E o reteta care nu mai poate fi in momentul de fata stimulatoare pentru nimeni. Face un interviu in care se victimizeaza. Era sa fie omorat acum un an si patru luni. Poate a calcat pe strada in afara trecerii de pietoni. Asta e, se poate intampla. Trebuie sa respecti si tu regulile de circulatie. Toate fortele europene si-au indreptat atentia asupra dumnealui si ii doresc eliminarea pentru ca el munceste pentru tara, dar toti ceilalti sunt impotriva Romaniei, si tot felul de alte aberatii de natura paranoica pentru a devia atentia publica de la lucrurile care conteaza in momentul de fata", a declarat miercuri, pentru Agerpres, primarul Chirica.

El a spus ca nu crede ca cineva a vrut sa-l omoare pe presedintele Camerei Deputatilor din Romania, Liviu Dragnea, ci este "este o masura a agoniei finale".

"Sunt doua motive: unul - daca ar fi vrut cu adevarat o faceau. Al doilea motiv, nimeni nu are nevoie de capul lui Dragnea, nici sa pui flori in el. N-ai ce sa faci cu el. Reteta este deja cunoscuta: faci o convocare de Comitet Executiv National, inainte te faci victima, mai plangi oleaca pe masa de la prezidiu, iar te ridici in picioare si spui: 'Nu-i asa ca voi ne iubiti?', 'Nu-i asa ca voi ma sustineti?'. Pe de alta parte, este o masura a agoniei finale. In momentul in care te paste puscaria nu mai esti credibil nici macar in orasul sau judetul pe care l-ai pastorit, nu mai esti credibil nici macar in preajma celor mai apropiati prieteni, ai reusit sa faci de ras propria tara si propriul partid peste tot, din punct de vedere politic nici macar o cantitate neglijabila nu mai poti fi, atunci cu siguranta incerci sa iti arunci in lupta ultimele resurse ale unei presupuse tentative de omor", a afirmat Mihai Chirica.
Edilul iesean a spus ca "probleme de natura paranoica" au fost auzite si la alti colegi ai lui Liviu Dragnea, cum este cazul lui Darius Valcov, care a spus ca in 2015 s-a dorit racolarea lui de catre KGB.

"Rog procurorul general, pe baza juramantului pe care fostul ministru Valcov l-a facut in fata poporului roman pe Constitutia Romaniei, ca-i va sluji interesele, de ce nu s-a dus sa declare ca a fost negociat pentru un serviciu de informatii strain Romaniei? Era obligat sa faca asta prin statutul functiei pe care o ocupa. De ce a tinut ascuns lucrul acesta pana acum? Cum poate proba ca nu a facut-o, cum poate proba ca nu a scos documente din interiorul ministerului si nu le-a dat 'agenturilor' straine care ii urmaresc de mama focului, si s-a trezit zilele astea sa spuna ca a fost negociat de KGB. Este o nebunie adusa la nivel extrem. (...) La sfarsitul lunii octombrie se strang toate dosarele lui Valcov. Normal ca acum omul viseaza KGB, CIA, il urmareste Mossad-ul, vrea sa il impuste ala de la Athenee Palace, altii nu stiu ce vor sa ii mai faca", a declarat Mihai Chirica.

Citeste si:
Primarul din Iași, Mihai Chirica, 60 de zile sub control judiciar...
Primarul din Iași, Mihai...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.