Politica8 August 201810:36

Lectura de 2 minute

Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat marti seara, cu privire la reactia Administratiei Prezideniale dupa rectificarea bugetara, ca "se exagereaza la cel mai inalt nivel".

"Se exagereaza in mod nejustificat la nivelul cel mai inalt, adica la Administratia prezidentiala, pentru ca abordarea in cazul rectificarii a fost aceeasi pentru toti ordonatorii de credite, adica discutiile pe care le-am avut cu fiecare minister in parte, agentie, au avut la baza aceleasi principii: ne-am uitat la ce s-a alocat la inceputul anului, care a fost executia, la sapte luni de zile avem aceasta situatie, cat a ramas pana la final de an si care sunt sansele ca banii sa fie si cheltuiti pe ceea ce se doreste a fi la nivelul fiecarei structuri publice. Nu a fost nimic altfel decat ceea ce a fost cu toate celelalte ministere in cazul Administratiei Prezidentiale” a declarat Eugen Teodorovici la Realitatea TV, citat de News.ro

Ministrul Finantelor Publice a spus ca executia pe intregul buget in ceea ce priveste Administratia Prezidentiala arata ca doar aproximativ 38 la suta din sumele alocate au fost cheltuite.

"Si atunci, in baza legii actuale nu putem lasa aceste sume la nivelul acestei entitati cand sansele sunt foarte mari sa nu fie cheltuiti banii alocati, sa nu-i cheltuim acolo unde efectiv e nevoie, ca in economie sa se produca acele efecte pe care ne-a bazat toate calculele pe 2018. Ce prevedere legala imi da mie voie ca ministru de Finante sa las in locurile unde nu se cheltuie banii sa-i lasam acolo mai departe?" a spus Teodorovici.

Acesta a spus ca, in cazul Administratiei Prezidentiale, executia bugetara pe primele sapte luni ale anului in curs la capitolul de bunuri si servicii este de 35 la suta, la cheltuieli de capital s-au cheltuit 9 la suta, iar salariile celor din Administratia Prezidentiala au crescut pe baza unei masuri adoptate de Guvern.

Citeste si:
Teodorovici revine cu insulte la adresa liberalilor: „Tot felul de...
Teodorovici revine cu insulte...

In ceea ce priveste summit-ul din septembrie de la Bucuresti, Eugen Teodorovici a mentionat ca toate demersurile si contractele pentru ca serviciile legate de acest eveniment ar fi trebuit deja incheiate si semnate, in caz contrar evenimentul ar fi fost pus „cu buna stiinta in pericol”.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.