"Decizia asta trebuia luata acum 31 de zile si atunci era Constitutia respectata. Daca s-a luat abia astazi (luni - n.r.), nu e decizia lui Iohannis, e decizia sistemului, a celor care ii fac punctajul domnului Iohannis, iar acestia, dupa un calcul, la fel cum ne-am facut si noi in coalitie privind suspendarea, au calculat si ei ce inseamna suspendarea si ce se poate intampla dupa cu ei. Au preferat sa ii sacrifice un om de pe tabla de sah, urmand sa isi ia revansa vizavi de coalitie. Nu stiu in ce consta aceasta revansa. Poate sa fie dosarul de la DIICOT deschis pe numele Guvernului, poate sa fie Codul penal. In orice caz, aceasta pierdere a lor nu este facuta doar pentru respectarea Constitutiei, ci e facuta de nevoie intr-un moment in care astrele nu erau favorabile pentru ei", a declarat Codrin Stefanescu potrivit News.ro.
Acesta a criticat faptul ca nu a iesit presedintele Klaus Iohannis personal sa faca acest anunt, ci si-a trimis puratorul de cuvant si "s-a spalat pe mani".
"Mai mult, se vede cu ochiul liber lucrul asta, pentru ca Iohannis nici macar nu a venit personal la conferinta de presa, ci a trimis-o pe doamna Puscalau (Madalina Dobrovolschi - n.r.). El era obisnuit ca avea punctaje foarte bune pentru el sa iasa de la Cotroceni si sa il injure si pe Dragnea, si pe Tariceanu, si PSD, ALDE, coalitie si Guvernul. De data asta, cand e vorba de revocare, trimite purtatorul de cuvant si s-a spalat pe mani, conform altui punctaj pe care il are de bifat", a mai acesta.
Presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruta Kovesi din functia de procuror-sef al DNA, a anuntat, luni, purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi.
Codrin Ștefănescu: „Chiar și adversarii mei știu că nu am trădat...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Scrub natural cu plante românești – ritual de regenerare
Sursa: kudika.ro