Social 23 Iunie 2018 11:05
Presedintele Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Sorin Dumitrascu, sustine ca liderul PSD Liviu Dragnea ar trebui sa ceara scuze victimelor infractiunilor si romanilor pe care i-a inselat si precizeaza ca la 30 ianuarie 2018 se aflau in penitenciare exact 73 de condamnati pentru abuz in serviciu, dar mii de criminali (6156), talhari (4387), condamnati pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanti de droguri (1434) si condamnati pentru inselaciune (997).

"La 30 ianuarie 2018 se aflau exact 73 de condamnati pentru abuz in serviciu in penitenciare. Niciunul n-a deturnat banii copiilor defavorizati. Domnul Liviu Dragnea, presedinte al Camerei Deputatilor si recent condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare pentru infractiuni de abuz in serviciu, a declarat ca isi cere «iertare de la miile de romani, care unii stau in puscarie pe un articol neconstitutional, altii sunt tarati prin tribunale pe baza acelorasi articole sovietice (...)». Nu comentam constructia frazei, emotia momentului explica scaparile, dar, pentru conformitate, precizam ca in penitenciarele romanesti, la 30 ianuarie 2018, se aflau in detentie exact 73 de condamnati la pedepse cu inchisoarea intre 2 si 5 ani pentru infractiunea de abuz in serviciu. Aceasta cifra s-a redus sensibil dupa aplicarea legii recursului compensatoriu", se arata intr-un comunicat semnat de presedintele Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Sorin Dumitrascu, potrivit News.ro.

Acesta precizeaza ca in penitenciare sunt in schimb mii de criminali (6156), talhari (4387), condamnati pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanti de droguri (1434) si condamnati pentru inselaciune (997).

"Nu exista niciun motiv ca cineva sa le ceara scuze. Nici macar un viitor coleg, actual demnitar al Statului Roman. Reamintim ca, dupa aplicarea legii gratierii mascate, 1 din 5 condamnati pentru infractiunile de mai sus au fost pusi in libertate. Astazi sunt asadar liberi pe strada si comit alte infractiuni mii de criminali, violatori, talhari si hoti. Statistic peste 70% din cei peste 5.000 de beneficiari se vor intoarce facand alte mii de victime", se arata in comunicat.

Presedintele sindicatelor din penitanciare mai mentioneaza ca ”Liviu Dragnea este singurul condamnat pentru infractiuni de abuz in serviciu, care a instigat la deturnarea banilor destinati pentru asistenta sociala”.

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

"Banii destinati copiilor orfani sau plasati in grija statutului ori a persoanelor defavorizate au fost astfel folositi in interes de partid pentru plata unor sinecuristi. In acest context, il informam pe domnul Liviu Dragnea ca Penitenciarul Giurgiu are un grad de ocupare de 87,21%, dar ca ministrul Justitiei a avut grija sa-l clasifice ca fiind in conditii improprii, desi este unul dintre cele 3 penitenciare construite dupa 1989. Va avea, deci, spatiu suficient si va beneficia si de reducere de pedeapsa daca va fi repartizat la acest penitenciar pe baza criteriului domiciliului. Asadar, daca simte nevoia sa ceara cuiva iertare, ii recomandam domnului Liviu Dragnea sa se aiba in vedere milioanele de romani pe care i-a mintit, zecile de mii de victime ale infractiunilor care n-au primit nicio despagubire si miile de angajati din penitenciare care, desi lucreaza in conditii improprii, inca mai au de recuperat o datorie de peste 1 milion de ore suplimentare neplatite. Ar fi un inceput. Din pacate, insa, n-o va face. A inventat «statul paralel» asa cum inaintasi ai domniei sale au inventat «agenturili straine», ori - mai tarziu, dupa Revolutie - «elementele reactionare»", se mai arata in comunicat.

Citeste si:
Polițiștii din mai multe penitenciare nu mai vor să muncească
Polițiștii din mai multe...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.