"Apropo, ca ati adus vorba de Omar Hayssam. Eu am fost sunat de sotia dansului. (...) Si am primit-o, acum o luna. Mi-a spus ca e extraordinar de bolnav si probabil o sa moara in inchisoare. Sigur ca, nu pot spune, am pe constiinta faptul ca l-am adus (in Romania pentru a fi judecat - n.r.), ca mi-am facut datoria, dar nici n-as vrea sa moara cum au mai murit altii in puscarie. Daca e in faza terminala, lasa-l Dumnezeului in arest intr-un spital, lasa-l sa fie tratat....daca sotia lui mi-a spus adevarul, stii. Adica, si aici avem o problema, cu penitenciarele, ii tin pana mor, ca pe amaratul ala de la Astra, Adamescu", a declarat Traian Basescu la TVR.

Liderul PMP a povestit cum a decurs intrevederea cu sotia lui Hayssam. "Am primit-o, mi-a povestit (...). Nu am primit-o pe ascuns, am primit-o la birou, cu personalul acolo, cand mi-am dat seama ca solicitarea sa o primesc vine dintr-un motiv de disperare. Si plec de la premisa ca are vreo sapte copii, ceva de de genul acesta", a spus Basescu.

Fiind intrebat ce si-ar dori in privinta lui Hayssam dupa intalnirea avuta cu sotia acestuia, liderul PMP a raspuns: "Mi-as dori sa nu moara in puscarie, pentru ca nu e omeneste".

Despre ce s-ar putea face legal in cazul lui Omar Hayssam, Basescu a spus: "Nu-mi dau seama, probabil poate fi intemnitat intr-un spital, sa beneficieze de un tratament, nu sa moara, daca este adevarat ce mi-a spus sotia lui. E o femeie micuta, brazdata pe fata de greutati si cu multi copii si cu necazul asta".

"Nu va ascund ca m-a impresionat faptul ca a apelat la mine", a adaugat liderul PMP.

Basescu nu stie motivul pentru care a fost contactat de sotia lui Hayssam

"Statul roman trebuie sa... ca eu nu stiu daca e adevarat ce mi-a spus", a mai afirmat el.

Omar Hayssam a fost condamnat de instantele din Romania in mai multe dosare: 20 de ani de inchisoare pentru rapirea jurnalistilor romani in Irak, 16 ani de inchisoare in dosarul "Volvo Truck", trei ani de inchisoare in dosarul "Foresta Nehoiu", doi ani de inchisoare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, 23 de ani si patru luni inchisoare in dosarul "Manhattan", in care a fost trimis in judecata de procurorii DIICOT pentru savarsirea unor infractiuni economice, scrie Agerpres.

In 2006 a fugit din Romania, fiind adus inapoi in tara in anul 2013, pentru a-si ispasi pedeapsa cu inchisoarea. El este incarcerat in Penitenciarul Margineni.