Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, şi Jelena Ostapenko, locul 47 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 16.00, în finala French Open, al doilea Grand Slam al anului.

UPDATE Simona Halep, invinsa de Jelena Ostapenko in finala Roland Garros.

UPDATE
Jelena Ostapenko a câştigat al doilea set, cu 6-4, în 50 minute, după ce Simona Halep l-a luat pe primul, cu 6-4, şi a condus apoi cu 3-0, în finala French Open.

UPDATE Primul set, castigat de Simona Halep, a durat 36 de minute. Simona Halep este la un set de titlu.

Pentru Simona Halep, aceasta este a 25-a finală din carieră, a doua de Grand Slam şi de la Roland Garros. Ostapenko este în premieră în finala unui Grand Slam. Ea a mai jucat de trei ori în ultimul act al unui turneu, pierzând de fiecare dată.

În cazul unui succes la French Open, Halep va deveni al treilea sportiv din România care câştigă prestigiosul turneu de Grand Slam de la Roland Garros, după Ilie Năstase, în 1973, şi Virginia Ruzici, în 1978.

Florenţa Mihai a fost prima româncă ajunsă în finala turneului de la Roland Garros. Ea a fost învinsă, în 1977, de iugoslava Mima Jausovec, cu 6-2, 6-7 (5), 6-1.

În 1978, Virginia Ruzici a întrecut-o pe Jausovec în ultima act, cu 6-2, 6-2, devenind prima jucătoare din România care obţine trofeul.

Ruzici, acum impresarul Simonei Halep, a mai disputat o finală, în 1980, pierdută, cu 0-6, 3-6, în faţa americancei Chris Evert.

Halep a ajuns şi ea, în 2014, în aceeaşi fază, fiind învinsă de Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7 (5), 6-4.

La masculin, Ilie Năstase a fost primul român în finală, în 1971, când a pierdut, cu 6-8, 2-6, 6-2, 5-7, în faţa lui Jan Kodes din Cehoslovacia.

Năstase a intrat în posesia trofeului în 1973, după 6-3, 6-3, 6-0, cu iugoslavul Nikola Pilici.

Citeste si:
Ilinca Vandici, despre marea finală „Bravo, ai stil!”. Producătorii...
Ilinca Vandici, despre marea...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.