Politica 29 Mai 2017 10:06
Fostul candidat PSD la alegerile prezidentiale din 2009 Mircea Geoana a declarat, luni, in fata Comisiei de ancheta privind acel scrutin, ca vizita la Sorin Ovidiu Vintu de dinainte de alegeri a avut un impact "modest" asupra rezultatului, care putea fi acoperita de diferenta mare intre el si Traian Basescu, mult mai important fiind cine si cum l-a "filat" inainte de scrutin.

Geoana a fost intrebat cat a contat in rezultatul alegerilor vizita la Sorin Ovidiu Vintu de catre deputatul PMP Robert Turcescu - cel care, ca moderator al ultimei dezbateri televizate, i-a adresat aceasta intrebare fostului lider PSD in 2009.

"Cat de mult sau cat de putin a contat vizita mea in seara de dinainte este o chestiune, inca o data, subiectiva. Eu cred ca a contat putin, ca a fost un pretext. Cred ca este mai interesant de vazut cine statea pe urmele unui candidat prezidential, cu o noapte inainte, facand astfel de poze. Asta cred ca e mai interesant din punctul meu de vedere pentru o eventuala investigatie. Erau niste jurnalisti bine intentionati. Erau altii. Filierea in care a ajuns aceasta chestiune mi se pare mai relevanta pentru discutia de astazi decat optiunea mea, inspirata sau mai putin inspirata, de a face aceasta vizita", a raspuns Mircea Geoana.

El a afirmat ca este "ciudat" faptul ca a fost "filat" inainte de alegeri, fara sa stie cine a comandat urmarirea sa, insa a repetat ca impactul vizitei in alegeri a fost redus, scrie News.ro.

"In opinia mea, si va spun asta la distanta si cu calmul, si fara nicio intentie de revenire in politica romaneasca, ca a fost un pretext, a fost folosit, si care a avut un impact, din punctul meu de vedere, modest. (...) Diferenta de voturi era mai mult decat acoperitoare pentru orice eventual impact negativ al vizitei mele in acea seara", a spus el.

Fostul candidat PSD a afirmat ca nu a primit in acea perioada informatii din partea staff-ului sau de campanie ca ar fi filat, si nici din partea SPP. "In perioada campaniei am si renuntat la protectia SPP. (...) Eu am anuntat SPP cu privire la faptul ca in campanie (nu vreau protectie - n.r.). De ce am facut-o, e un lucru pe care putem sa il comentam", a precizat fostul social-democrat.

Geoana a fost intrebat si despre sondajul despre care a vorbit si fostul sef al campaniei PSD, Viorel Hrebenciuc, realizat inainte de alegeri, pe un esantion de 12.000 de persoane, contestat de unii membri ai Comisiei de ancheta, avand in vedere dimensiunea esantionului. Geoana a spus ca acel sondaj a fost realizat de CURS.

Citeste si:
Alegeri prezidenţiale 2024. Cine va candida pentru funcţia de...
Alegeri prezidenţiale 2024....

"A existat un sondaj, nu stiu cat de masiv a fost, nu mai tin minte pe ce numar de subiecti. A fost facut cu o companie locala, cu CURS, daca nu ma insel. Am avut si o echipa de consultanti din SUA care a lucrat cu noi si cu care am facut, cum se face in orice campanie, cercetare sociologica si de unde, intr-un fel, si increderea noastra si poate si modul meu efuziv de a ma exprima dupa anuntul exit-poll-urilor", a explicat Geoana.

Fostul sef de campanie al PSD, Viorel Hrebenciuc, a afirmat insa, in cadrul audierilor, ca au aparut schimbari in sondaje in urma vizitei lui Geoana. El a spus ca in ultima saptamana de dinaintea alegerilor prezidentiale Mircea Geoana avea in sondaje 54%, in timp ce Traian Basescu avea 46%, insemnand un plus de 600.000 de voturi pentru PSD. El a indicat, indirect, ca lucrurile s-au schimbat dupa ultima dezbatere televizata, in cadrul careia Geoana a fost pus in fata informatiilor privind vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu.

Citeste si:
Impact Day - evenimentul anual al companiei UM, cu tema...
Impact Day - evenimentul...

"A urmat episodul cunoscut din ziua de joi - nu intru in amanunte - fapt care a dus ca in turul doi sa vina la vot cu circa 800.000 de alegatori mai mult decat in turul I, lucru care nu este prea uzual in alegeri (...) Ultimul sondaj pe care l-am avut, cu circa 12.000 de intervievati, ceea ce inseamna sub 1,5% marja de eroare, de sambata seara, deci dinaintea zilei de duminica, avea scorul 51,5% la 48,5% pentru Geoana. Doar 1,5%; e clar ca ne-a alarmat", a povestit Hrebenciuc.

El a fost intrerupt de deputatii si senatorii care au dorit sa stie ce casa de sondare a facut pentru PSD un sondaj cu 12.000 de persoane, un numar de patru ori mai mare decat sondajele obisnuite si, mai ales, care sa fi fost procesat atat de repede.

Hrebenciuc nu a dezvaluit casa de sondare, afirmand in repetate randuri ca nu isi aminteste.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.