8 Mai 2017 , 10:33 in Politica
Fostul presedinte al PSD Mircea Geoana, candidat la prezidentialele din 2009, sustine ca a existat in perioada campaniei "coloana a cincea a lui Basescu in PSD" si ca, din punctul sau de vedere, fraudarea alegerilor care ar fi avut loc in tara ar fi cel mai probabil musamalizata de o comisie de ancheta parlamentara.

Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu. (...) A existat coloana a cincea a lui Basescu in PSD. Sunt lucruri triste, pentru ca intr-un fel este evident ca mandatul doi al lui Traian Basescu este ilegitim, este evident ca exista indicii cu privire la un demers coordonat si organizat de fraudare si de influentare a alegerilor prezidentiale din 2009.

Acest lucru este fara dubiu. Cred ca a existat o actiune coordonata, spun cu toata rezerva faptului ca corb la corb nescotandu-si ochii dovezile dupa atatia ani de zile sunt cel mai greu de obtinut, dar cred ca nu a existat institutie care a statului roman care sa aiba de-a face direct sau indirect cu alegerile, sa nu fi fost implicata. (...) Iar ideea ca se musamalizeaza in Parlament, in asa zisele comisii de control, asta e o chestiune pe care deja o stim, n-are rost sa ne ocupam timpul cu ea", a afirmat la Antena 3 Mircea Geoana, acum presedinte al PSRO, fara a aduce insa dovezi in sustinerea spuselor sale.

Conform acestuia, exista zvonuri potrivit carora s-ar fi creat "un rezervor de CNP-uri in randurile populatiei rrome" in favoarea lui Traian Basescu.

"Unii spun, de exemplu, ca faimoasa intalnire din septembrie 2009 cu salba de galbeni primita de la liderii rromi a avut in spate nu doar un business al fratelui presedintelui cu unii reprezentanti, ci faptul ca s-a decis ca un numar important de cetateni de populatie rroma care nu aveau CNP-uri, cu sutele de mii, sa fie introdusi in sistem. Unii spun ca a fost de fapt bufferul de unde s-a facut diferenta. Nu s-a dat tuturor, dar a existat un rezervor de CNP-uri la dispozitia autoritatilor care puteau fi folosite.

Nu spun ca s-a intamplat, dar informatii in acest sens exista. Altii spun ca la CCR unde s-a inchis de fapt meciul PSD-ul, nu Geoana a cerut doua lucruri simple, care erau banal de aprobat - sa se renumere voturile in sectiile speciale - unde a existat o diferenta extrem de curioasa de dubioasa de voturi in detrimentul meu, si a doua - renumararea in diaspora. Ce ne-a oferit curtea lui Zegrean - ne-a oferit ceea ce nu am cerut", a detaliat Geoana.

Fostul lider PSD sustine ca nu are niciun fel de emotie pozitiva sau negativa vizavi de ideea constituirii unei comisii parlamentare de ancheta pe tema fraudarii alegerilor si, daca se va afla adevarul, este foarte bine.

"Dar este extrem de evident, daca dorim sa dam intr-adevar Parlamentului, care este un for democratic indispensabil, puterea pe care ar trebui sa o aiba intr-o democratie, este anormal, spre deosebire de ceea ce se intampla in America ca in fata Parlamentului, un demnitar, cu exceptia judecatorilor, sa refuze sa nu vina", a adaugat el.

"A existat o masinarie care a functionat la o intenstitate exceptioanala"

Geoana sustine ca a existat o diferenta reala de cateva sute de mii de voturi in favoarea sa dar ca s-a apasat "pe toate butoanele statului", "voturile fiind furate din tara" si l-a nominalizat in context pe fostul sau sef de campanie, Victor Ponta, ca fiind un posibil "cal troian" al coloanei a cincea a lui Basescu din PSD.

"In clipa in care am inceput sa simt ca exista o masinarie care functioneaza la parametri de o intensitate exceptionala, am inceput sa avem o anumita grija dar stratul de rezerva de voturi pe care il aveam nu avea cum sa fie influentat in mod normal nici de un milion de pui congelati dati peste gard in Arges sau in alta parte.
(...) Poate nu este o coincidenta, ca exact in judetele unde liderii PSD aveau probleme in justitie si vulnerabilitati exista sentimentul ca au lasat-o mai moale in turul doi.

Unii au plecat si in strainatate in turul doi. Pur si simplu au apasat pe toate butoanele si, in clipa in care apesi pe toate butoanele statului, pe vulnerabilitatile adversarului, mai ai si o coloana a cincea a lui Traian Basescu cu un cal troian bagat in PSD... Ma refer la cei care de exemplu participa la astfel de intalniri in noaptea alegerilor, la cei care sunt veleitari, frustrati sau vulnerabili. Eu in 2014 aveam toate motivele sa fiu suparat pe Victor Ponta, inclusiv pentru anuntul ca nu a votat cu mine in 2009, si am fost si l-am sustinut", a afirmat Geoana.

Despre Liviu Dragnea, Mircea Geoana spune ca in 2009 "s-a batut pana in ultima clipa", iar Crin Antonescu a fost "un om de toata isprava". "Pana si Ion Iliescu, care nu ma inghitea dupa congresul din 2005, cu tot ce avea impotriva mea a facut ce trebuia sa faca, ce face fiecare daca este intr-o echipa. Si atunci aceasta hidra a avut atat de multe butoane dure ale statului la dispozitie, legate de bani foarte multi, era de fapt o mafie transpartinica, faceau bani impreuna, furau impreuna, se acopereau impreuna", a adaugat fostul senator.

Presedintele PSRO a mai sustinut ca a "dus kilograme de probe la Curtea Constitutionala". "Si sper ca acesti colegi care sunt la butoanele din PSD sa se duca sa caute. Noi am dus dovezi, liste intregi de retele de prostituate romance plecate din Romania figurand ca sunt in Spania (...) care erau de fapt cu aceeasi semnatura de sus pana jos, semnaturi la Viena copiate la indigo, despre ce vorbim? Probele sunt acolo, daca nu cumva cineva le-a facut toaleta de rigoare. (...) Motivul pentru care am fost refuzati a fost total inversat in 2012, la referendumul de suspendare a lui Basescu.

Motivul pentru care noua ni s-a refuza renumararea voturilor a fost inversat si CCR a inceput sa lucreze la chestiuni legate de cifre si plafon. (...) Iar cei din PSD au intors capul in alta parte pentru ca voiau locul lui Geoana, impreuna cu amicul Ghita Sebi. Dupa ani si ani de zile scanteia a venit de la cearta din aceeasi haita. S-a spart lantul de iubire", a mai afirmat Mircea Geoana, citat de Ziare.com.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Geoana: A existat coloana a cincea a lui Basescu in PSD. Ponta, posibil "cal troian".


Ultima ora din Politica pe 9AM