Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, joi, in debutul sedintei Executivului, ca subventiile din agricultura se vor acorda mai repede anul acesta, respectiv pana la 31 martie, precizand ca din totalul de 681.000 de fermieri, pana la aceasta data s-au procesat acte pentru 481.814, ceea ce reprezinta 71% din total. El a starnit amuzamentul membrilor Guvernului dupa ce a facut o afirmatie confuza privind subventiile, declarand ca spera ca ”in 31 martie sa avem numai situatii neclare”.

”Primul obiectiv al programului de guvernare in agricultura este si va ramane acordarea la timp a subventiilor pentru fermieri. Am elaborat si aprobat toate actele normative necesare, am inscris in bugetul Ministerului Agriculturii suma necesara pentru acordarea tuturor subventiilor pentru fermieri. Ne-am organizat eliminand ramanerile in urma privind controlul in teren, am operationalizat sistemul de prelucrare si procesare a datelor, am transferat la timp sumele de la Ministerul Finantelor in contul APIA printr-o colaborare perfecta intre cele doua ministere, al Agriculturii si Finantelor. Asa se face ca, pentru prima data in Romania, acordam subventiile incepand cu data de 23 februarie anul acesta”, a afirmat Daea.

El a precizat ca din totalul de 681.000 de fermieri, pana la aceasta data s-au procesat acte pentru 481.814 de fermieri, ceea ce reprezinta 71%, cu o suma totala de 48,14 milioane euro.

Totodata, ministrul a anuntat ca in data de 10 martie incepe acordarea subventiilor si pentru zootehnie.

Anul trecut, aceste subventii s-au dat in iunie-iulie, anul acesta fermierii iau banii cand lucrarile se executa in camp. Este un respect al nostru fata de efortul fermierilor si este un angajament politic pe care ni l-am asumat si pe care ni-l ducem la indeplinire”, a spus Daea.

”Pregatim anul de plata 2017 pentru ca in agricultura anii agricoli nu se suprapun cu anii calendaristici, motiv pentru care am luat toate masurile organizatorice, masurile tehnice de rationalizare a efortului uman in asa fel incat in dat de 1 martie au inceput depunerile de cereri, iar astazi, prin datele pe care noi le procesam, in Romania s-au depus 6.020 de cereri fata de 2.490 cereri anul trecut toata ziua. Pana diseara mai este, sistemul lucreaza, oamenii sunt la datorie, proceseaza cererile intr-un deplin respect fata de fermierii romani”, a mai spus Daea.

Citeste si:
Petre Daea anunță că păstrăm importurile de cereale din Ucraina:...
Petre Daea anunță că păstrăm...

Ministrul a tinut sa sublinieze ca subventiile catre sectorul agricol, pe care Guvernul Ciolos le-a acordat anul trecut in vara, vor fi platite anul acesta, in cea mai mare parte, pana la finalul lunii martie.

Afirmatia lui a fost insa confuza si premierul Sorin Grindeanu a simtit nevoia sa intervina pentru clarificari, afirmatie care de altfel a starnit amuzamentul membrilor Executivului.

Pentru mine ziua de 31 martie e exacta, sarcina de asemenea. Sper ca in 31 martie sa avem numai situatii neclare privind legatura intre sistemul de aplicare si situatiile concrete pentru fermierii din Romania”, a afirmat Daea.

El a fost interupt de premier, care a completat: ”adica lucruri putine”, Daea confirmand ca la acest lucru s-a referit si el. ”Daca sistemul lucreaza asa cum ati spus dumneavoastra ma astept sa fie foarte putin”, a completat Grindeanu.

Citeste si:
Ce taxe se scumpesc începând cu 1 august
Ce taxe se scumpesc începând...

Ministrul Agriculturii a spus ca asa considera si el si asigura Guvernul ca in acest proces de plata de verificare sunt o serie intreaga de calcule ”pentru ca agricultura tarii romanesti distribuie 89 de forme de sprijin”.

”E o munca extraordinara, cu o aplicatie bine pusa la punct si cand am spus ca in sistem pot sa apara unele sincope m-am gandit la capacitatea de exprimare a sistemului electronic pe care noi l-am pregatit si n-am nicio indoiala ca el nu ne va raspunde vizavi de interesul pe care il avem si noi si Guvernul. Avem toti banii, ne-ati dat toti banii in buget, e pacat sa nu-I dam la timp”, a conchis Daea.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.