Liviu Dragnea, a declarat, joi, referitor la faptul ca sotul lui Sevil Shhaideh este sirian si are afaceri in Damasc, ca nu exista niciun fel de vulnerabilitate, iar serviciile secrete ar trebui sa aiba o pozitie foarte clara daca exista o problema de securitate in acest caz.

La remarca presei care a afirmat ca au aparut discutii ca Sevil Shhaideh este casatorita cu un cetatean de origine siriana, Liviu Dragnea a spus: “Sotul doamnei Shhaideh este un cetatean roman. Eu sunt absolut convins ca institutiile statului roman - asa cum ne verifica pe toti de cand ne-am nascut si pana in zilele noastre - nu acordau cetatenie romana unui om daca era o problema. Eu il cunosc bine pe sotul doamnei Shhaideh, este un om foarte serios foarte bine pregatit, linistit”.

Liviu Dragnea a tinut sa precizeze ca nu exista niciun fel de vulnerabilitate in acest caz.

Am vazut cateva alegatii, inclusiv de la un fost presedinte, care bate campii. Nu exista niciun fel de vulnerabilitate aici. Pe mine m-a interesat si ma intereseaza in continuare ca premierul sa fie un om in care sa am incredere”, a precizat liderul social-democratilor.

Chestionat daca faptul ca sotul lui Sevil Shhaideh este sirian si are afaceri in Damasc ar fi un motiv de amanare pentru presedintele Klaus Iohannis sau o problema de siguranta nationala, presedintele PSD a spus: “Daca cineva crede ca ne poate convinge ca s-ar putea refuza o asemena desemnare cu asemenea pretexte slabe se insala amarnic. Nu exista nicun risc aici (...), restul sunt glume proste si pretexte inventate, care nu stau in picioare”.

Intrebat in continuare daca sugereaza ca SRI nu ar fi de acord cu aceasta propunere de premier, liderul social-democratilor a spus ca serviciile secrete ar trebui sa aiba o pozitie foarte clara daca exista o problema de securitate.

Serviciile secrete ar trebui sa aiba o pozitie foarte cara daca exista o problema de securiate sau vreo problema in ce priveste aceasta nominalizare, altfel eu o sa consider ca aceste zvonuri pleaca de la ei si chiar le cer public, prieteneste, ca ne cunoastem foarte bine”, a conchis Liviu Dragnea.

Rise Project: sotul lui Sevil Shhaideh ar fi sustinator al dictatorului sirian Bashar al-Assad

Jurnalistii de la Rise Project scriu ca propunerea de prim-ministru a lui Liviu Dragnea poate introduce Romania in mijlocul unor controverse diplomatice privind conflictul din Siria, in conditiile in care Akram Shhaideh, sotul lui Sevil Shhaideh, ar fi sustinator al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internationala de crime de razboi.
Citeste si:
Premierul Marcel Ciolacu estimează că România va intra în 2024 în...
Premierul Marcel Ciolacu...

Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideh, de origine siriana, ar transmite mesaje pro-Assad, folosind simbolurile loialitatii fata de regimul de la Damasc si criticand atat rebelii, cat si liderii arabi si vestici care sustin opozitia siriana. De asemenea, sotul lui Sevil Shhaideh a comentat, in scris, la mai multe articole aparute in presa siriana, aparand de fiecare data regimul de la Damasc, mai scriu jurnalistii de la Rise Project.

Astfel, in 2011, la cateva luni de la izbucnirea razboiului civil, Akram Shhaideh publica un articol in care punea revolta populara pe seama organizatiei Fratii Musulmani, criticand opozitia si denuntand interesele externe mascate sub umbrela apararii drepturilor omului: „Fratia Musulmana este partidul-cheie in lupta impotriva puterii si impotriva oricarei forme de guvernare: civila, militara si stiintifica”.

Citeste si:
Președintele Bashar al-Assad din Siria, reales cu 95.1% din voturi
Președintele Bashar al-Assad...

Sevil Shhaideh, propusa de PSD-ALDE pentru functia de premier, are 52 de ani, este de religie musulmana, este absolventa de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat in Consiliul Judetean Constanta, institutie condusa, din 2004 si pana in vara acestui an, de Nicusor Constantinescu. In ultima declaratie de avere, ea a mentionat un apartament in Constanta, precum si mai multe proprietati din Siria ale sotului ei, Shhaideh Akram.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.