Principesa Margareta transmite cu mesaj la implinirea unui secol de la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, aratand ca trebuie readus la lumina adevarul despre rolul Armatei regale, al societatii civile, al oamenilor de stat si al Coroanei la faurirea Marii Uniri.

”Acum un secol, strabunicul meu, Regele Ferdinand cel Loial, ratifica decizia Consiliului de Coroana de a conduce Romania in Primul Razboi Mondial, alaturi de puterile Antantei. Punand datoria sa fata de tara mai presus de orice, Regele Ferdinand a condus tara prin momentele cele mai grele si mai marete ale istoriei sale. Continunand implinirile istorice ale Regelui Carol I, Ferdinand si-a castigat apoi numele de «Intregitorul» pentru ca, alaturi de bravii sai soldati, a luptat pentru implinirea visurilor tuturor romanilor - Marea Unire”, se arata in mesajul Principesei Margareta dat publicitatii sambata.

Ea aminteste ca pe 28 august de implineste un secol din ziua cand primii soldati romani ai Marelui Razboi si-au dat viata in slujba tarii, precizeaza News.ro.

”Este un moment de reculegere in memoria celor care, pentru Natiune si Coroana, au sacrificat totul. In ciuda superioritatii fortelor ostile, romanii au rezistat si au atins, in numai doi ani, idealul suprem, consolidandu-si identitatea si viitorul”, adauga principesa.

Custodele coroanei precizeaza ca Primul Razboi Mondial este un moment definitoriu pentru Romania moderna si contemporana, mentionand ca ”fidelitatea cu care romanii s-au asezat in jurul Coroanei a fost temelia luptei politice si diplomatice a oamenilor de stat pentru recunoasterea unirii provinciilor istorice si consolidarea influentei romanesti in Europa”.

”Astazi pornim la rememorarea, timp de doi ani, a contributiei romanesti in Primul Razboi Mondial, in toate aspectele sale. Timp de jumatate de secol, adevarul despre Marele Razboi a fost mistificat si chiar sters din discutia publica. Beneficiind de libertatea de cercetare si de expresie a timpurilor noastre, avem datoria sa readucem la lumina adevarul despre rolul Armatei regale, al societatii civile, al oamenilor de Stat si al Coroanei la faurirea Marii Uniri”, sustine Principesa Margareta.

Citeste si:
Principesa Margareta şi Principele Radu vor efectua o vizită la...
Principesa Margareta şi...

”Sa ne ridicam la inaltimea morala a inaintasilor nostri, restituind Romaniei monumentele faurite de ei, precum Crucea Eroilor Neamului sau Mausoleul de la Marasesti, astazi cazute in paragina sau uitare. Familia Regala se alatura institutiilor Statului care acum, la un secol de la Marele Razboi, doresc sa redea Romaniei respectul si increderea de sine”, se mai arata in incheierea mesajului principesei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.