Politica 30 Mai 2016 11:34
Printul de Wales va petrece cea mai mare parte a vizitei pe care o face in Romania in Transilvania, in cadru privat, precizeaza Ambasada Marii Britanii la Bucuresti, care informeaza ca acesta va inaugura la Viscri centrul de pregatire mestesugareasca 'The Prince of Wales's Training Centre'.

''Printul de Wales va petrece cea mai mare parte a vizitei in Transilvania, in cadru privat. Alteta Sa Regala va vizita Viscri pentru inaugurarea centrului de pregatire mestesugareasca 'The Prince of
Wales's Training Centre' cu ocazia primei aniversari a fundatiei sale'', se arata intr-un comunicat de presa al Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti.

Lansata pe data de 2 iunie 2015, fundatia este o organizatie caritabila ce sprijina conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura si dezvoltarea durabila in Romania.

Principalul obiectiv al organizatiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale in comunitatile rurale pentru a ajuta localnicii sa isi gaseasca mai usor un loc de munca. Noul centru de formare este amplasat in Viscri, judetul Brasov, unde un vechi hambar a fost transformat, iar vechea casa a fost extinsa pentru a gazdui ucenici din intreaga tara.

In acest an, Fundatia va oferi 12 cursuri, de care vor beneficia in jur de 150 de persoane din mediul rural, predominant din Transilvania si Moldova.

In timpul vizitei in Viscri de anul trecut, Printul de Wales si-a exprimat speranta ca Fundatia va folosi hambarul in special in scopuri educationale si de formare profesionala si va contribui la cresterea oportunitatilor de angajare.

"Noul centru este un vis devenit realitate pentru Alteta Sa Regala, care a vizitat Romania timp de aproape douazeci de ani si doreste sa lase o mostenire in tara noastra. Vom fi capabili sa punem in practica, prin programe educationale, viziunea ASR privind sustenabilitatea, agricultura si conservarea patrimoniului", a declarat directorul executiv al Fundatiei, Aura Woodward.

Centrul de formare gazduieste in prezent primul curs de tesaturi traditionale, pentru ucenici din Bucovina, Maramures, Bucuresti si Transilvania.

Citeste si:
Prințul Charles condamnă agresiunile Rusiei asupra Ucrainei
Prințul Charles condamnă...

Printul de Wales va sosi la Bucuresti in aceasta dupa-amiaza, urmand a se intalni, la ora 15.40, la Palatul Cotroceni, cu presedintele Klaus Iohannis, iar la ora 16,20, cu premierul Dacian Ciolos, relateaza MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.