Dacian Ciolos are programate trei vizite oficiale in state membre UE, in primele luni ale anului viitor, prima fiind pregatita pe 7 ianuarie, la Berlin, la invitatia cancelarului german Angela Merkel, a anuntat, miercuri seara, prim-ministrul, ulterior urmand sa se duca la Paris si Haga.

"(Angela Merkel - n.r.) m-a invitat la Berlin si chiar am stabilit data vizitei in timpul intalnirii de la Consiliu European, pe data de 7 ianuarie am stabilit impreuna. I-am spus ca as vrea sa merg cat mai repede pentru a discuta mai in detaliu ceea ce avem de gand sa facem, care e programul nostru de guvernare, mai ales din perspectiva economica", a declarat premierul Dacian Ciolos la postul de televiziune Antena 3, adaugand ca Germania este un partener important pentru tara noastra si din punct de vedere economic.

Ciolos a precizat ca si-ar dori ca Romania sa aiba, la nivel guvernamental, "un rol mult mai proactiv" in relatie cu Uniunea Europeana si nu reactiv "cum a fost de multe ori pana acum".

"In sensul de a anticipa anumite decizii care se pregatesc, anumite proiecte, decizii de acte normative, de a incerca sa identifici care pot fi punctele sensibile care sa se afle in discutii, de a avea o pozitie, ca stat membru, pe acele puncte si de a fi implicat in grupurile de negociere ale pozitiilor finale si ale deciziilor care se vor lua". Un stat membru cand este implicat intr-un astfel de proces proactiv, atunci el conteaza defapt"
, a punctat Dacian Ciolos.

Primul-ministru mai are alte doua vizite programate pentru inceputul anului viitor, in Franta si Olanda.

"La sfarsitul lui ianuarie sau inceputul lui februarie, intentionez sa fac o vizita si la Paris, am o invitatie din partea presedintelui Hollande (François Hollande - n.r.) si, de principiu, sigur ca am fost de acord pentru ca si cu Frata e important sa discutam anumite lucruri, inclusiv pe parte economica, insa acolo astept sa avem instalat noul ambasador, care urmeaza in saptamanile urmatoare sa mearga la Paris si imediat dupa ce el va ajunge acolo, vom pregati vizita, deci sfarsit de ianuarie - inceput de februarie si mai intentionez sa mai efectuez o vizita si in Olanda, am o invitatie si din partea primului-minsitru Mark Rutte. Olanda pentru ca Olanda va avea presedintia Uniunii Europene in primul semestru din anul viitor si as vrea sa discutam de prioritatile Olandei in calitate de presedinte al Uniunii Europene si sa vedem cum ne pozitionam pe anumite subiecte", a mai spus Ciolos.

Citeste si:
Angela Merkel, prima reacție despre invazia Rusiei în Ucraina
Angela Merkel, prima reacție...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.