Politica7 Decembrie 201515:04

Lectura de 2 minute

Camera Deputatilor se va reuni pentru a vota, in plen, solicitarile DNA de arestare preventiva a deputatilor Ioan Oltean si Catalin Teodorescu, dupa ce Comisia juridica a acordat raport favorabil cererilor procurorilor, a decis Biroul Permanent al Camerei Deputatilor.

Potrivit deciziei luate, luni, de conducerea Camerei Deputatilor, plenul pentru votul in cele doua cazuri a fost programat pentru miercuri, la ora 12.00. Deputatii vor vota cu bile pentru fiecare din cele doua solicitari in parte. Liderii PNL si PSD au anuntat ca parlamentarii formatiunilor pe care le conduc vor vota in favoarea cererilor justitiei.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a avizat favorabil, miercuri, 2 decembrie, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”impotriva” si trei abtineri cererea DNA de arestare preventiva a deputatului PNL Ioan Oltean, urmarit penal pentru trafic de influenta si complicitate la abuz in serviciu. Parlamentarul liberal a precizat, la finalul audierii, ca este nevinovat si ca a prezentat probe in acest sens, afirmand ca nu a fost niciodata in localitatea Chitila sau in biserica in care se presupune ca a luat mita si ca nu-l cunoaste pe denuntator, parintele Alexandrescu.

In aceeasi zi, Comisia juridica a avizat favorabil si cererea DNA de incuviintare a arestarii preventive a deputatului PNL Catalin Teodorescu, acuzat in dosarul despagubirilor ilegale in care este urmarit penal si Ioan Oltean, scrie MEDIAFAX.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut, in urma cu doua saptamani, aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva a parlamentarilor Ioan Oltean si Catalin Teodorescu, in dosarul in care sunt urmariti penal pentru fapte de coruptie privind despagubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.

Ioan Oltean este urmarit penal pentru trafic de influenta si complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Catalin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), trimis in judecata sub control judiciar in alta cauza, este urmarit penal pentru abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Citeste si:
Curtea de Apel București a decis: Sorina Pintea rămâne sub control...
Curtea de Apel București a...

Dosarul vizeaza despagubirea ilegala acordata de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, actionar la CS Universitatea Craiova, care in 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Pitesti in suprafata de peste 61.000 de metri patrati. Despagubirea a fost acordata in perioada in care Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul ANRP era condusa de Crinuta Dumitrean.

Anchetatorii au stabilit, in baza probelor, ca deputatul Ioan Oltean, "care avea relatii cointeresate cu cesionarul si cu presedinta ANRP", a intervenit la aceasta din urma pentru urgentarea si aprobarea despagubirii in favoarea cesionarului. "In schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind in incinta unei parohii", sustin procurorii DNA.

Deputatul Catalin Florin Teodorescu este acuzat ca, impreuna cu alti inculpati, membri in comisia din ANRP - Crinuta Dumitrean, atunci presedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici si Lacramioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri patrati din Pitesti a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), suma acordata drept despagubire lui Mihai Rotaru.

Citeste si:
Parlamentarii își reiau activitatea, în plina pandemie de coronavirus
Parlamentarii își reiau...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.