Klaus Iohannis a trimis, miercuri seara, o scrisoare presedintilor partidelor parlamentare, pe care ii invita la consultari pentru desemnarea unui candidat pentru functia de prim-ministru, primele chemate la Cotroceni, joi, fiind PSD, PNL, UDMR si grupul minoritatilor nationale.

Astfel, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, Iohannis a trimis o scrisoare presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlament, prin care ii invita la consultari la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui candidat pentru functia de prim-ministru.

Consultarile vor incepe joi, la ora 15.00, cu PSD, urmand ca PNL sa intre la consultari la ora 17.00, UDMR la ora 18.00 si minoritatile la ora 19.00.
La ora 16.00, Klaus Iohannis avea anuntata deja o ceremonie de decorare a Colegiului Juridic franco-roman de studii europene.

Consultarile vor continua vineri, cand la Palatul Cotroceni vor fi chemati liderii UNPR, de la ora 11.30, si ALDE, de la ora 12.30.

Fiecare delegatie va fi formata din maximum cinci membri, se precizeaza in scrisoarea adresata de presedinte liderilor partidelor parlamentare.

Chemarea partidelor la consultari pe o perioada de doua zile este o premiera, pana acum toate rundele de negocieri avand loc pe parcursul unei singure zile.

Miercuri, premierul Victor Ponta a anuntat ca isi depune mandatul si ca spera ca demisia Guvernului sau satisface cerintele oamenilor care au fost in strada.

La scurt timp, PNL s-a intrunit in sedinta, Alina Gorghiu si Vasile Blaga anuntand apoi ca partidul cere organizarea alegerilor anticipate si cheama partidele la discutii.

Solutia propusa de PNL este respinsa insa de liderii actualei coalitii. Liviu Dragnea a anuntat ca PSD nu vrea alegeri anticipate, cum a propus PNL, pentru ca acest lucru ar insemna instabilitate pentru urmatoarele luni, el afirmand ca asteapta sa fie chemati la consultari de presedinte pentru a-i face acestuia o propunere de premier care sa aiba sustinere in Parlament. El a mai spus ca actuala coalitie are in continuare majoritate in Parlament si ca PSD vrea in continuare sa isi asume guvernarea.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

La ora 17.00, presedintele Iohannis a sustinut o conferinta de presa cin care a spus ca dupa accidentul in care si-a pierdut viata politistul Bogdan Gigina tragedia din Clubul Colectiv a atins nervul natiunii romane, aratand ca Guvernul a demisionat foarte tarziu si ca a fost nevoie sa moara oameni ca aceasta demisie sa se intample.

El a mai spus ca vrea sa termine in aceasta saptamana prima runda de consultari cu partidele parlamentare, iar dupa aceea va expune primele concluzii si opinia sa in ce priveste demersul ulterior.

Miercuri seara, peste 15.000 de oameni protesteaza in Capitala, alte cateva mii de persoane protestand in marile orase.

Chemarea la protest a fost facuta tot pe Facebook, iar initiatorii au anuntat ca doar cateva demisii nu rezolva problemele de fond ale sistemului si ca trebuie sa reactioneze public la nereguli. Ei spun ca acum bucurestenii trebuie ”sa ceara un guvern bazat pe oameni specializati, nu politici”.

Citeste si:
INSCOP: Mai mult de jumătate dintre români preferă un candidat...
INSCOP: Mai mult de jumătate...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.