Presedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea pe tema migratiei care va avea loc duminica la Bruxelles si la care vor lua parte zece sefi de stat sau de guvern, a anuntat, vineri, Administratia Prezidentiala.

La reuniunea organizata de Comisia Europeana pe tema migratiei in regiunea Balcanilor de Vest vor lua parte sefii de stat sau de guvern din Austria, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, Romania, Serbia si Slovenia. ”In cadrul reuniunii, vor fi abordate aspecte concrete legate de provocarile generate de fluxurile de refugiati cu care se confrunta statele din regiune. Vor fi analizate nevoile de sprijin pentru aceste tari, precum si posibilitatile de sprijin atat din partea Uniunii Europene, cat si in plan bilateral, si in corelare cu agentiile europene si internationale din domeniu”, precizeaza Administratia Prezidentiala.

Intalnirea este programata pentru duminica, intre orele locale 16.00 (17.00, ora Romaniei) si 19.00 (20.00, ora Romaniei).

Comisia Europeana anunta ca presedintele CE, Jean-Claude Juncker, i-a convocat la "consultari mai extinse" pe liderii tarilor din regiune in vederea unei "mai mari cooperari" si unei "actiuni operationale imediate" avand in vedere "urgenta in desfasurare" in tarile de pe ruta migratorie prin Balcanii Occidentali. "Ultimele saptamani au aratat ca provocarea (migratiei) nu va fi solutionata prin actiuni nationale", subliniaza Comisia Europeana intr-un comunicat de presa transmis vineri.

"Doar o abordare colectiva, transfrontaliera, bazata pe cooperare poate reusi", continua CE, precizand ca "acesta este motivul pentru care presedintele Juncker i-a convocat pe liderii statelor vizate si cel mai afectate de situatia de urgenta de pe ruta Balcanilor de Vest".

Comisia prezinta in continuare lista invitatilor care si-au confirmat participarea: cancelarul Austriei Werner Fayman, premierul Bulgariei Boiko Borisov, cancelarul Germaniei Angela Merkel, presedintele Macedoniei Gjorge Ivanov, premierul Greciei Alexis Tsipras, presedintele Croatiei Zoran Milanovic, premierul Ungariei Viktor Orbán, presedintele Romaniei Klaus Iohannis, premierul Serbiei Aleksandar Vucici si premierul Slovaciei Miro Cerar, scrie MEDIAFAX.

Presedintele UE Donald Tusk, presedintia luxemburgheza a Consiliului UE prin ministrul de Externe Jean Asselborn, presedintele Paramentului European (PE) Martin Schulz si Inaltul Comisar ONU pentru Refugiati António Guterres si-au confirmat, de asemenea, prezenta la reuniune.

Citeste si:
Angela Merkel, prima reacție despre invazia Rusiei în Ucraina
Angela Merkel, prima reacție...

Dr. Robert K. Visser, directorul executiv al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), si Fabrice Leggeri, directorul Agentiei europene pentru managementul cooperarii operationale la frontierele externe ale statelor membre ale UE (FRONTEX) si-au confirmat, la randul lor, prezenta.

Tensiuni diplomatice au izbucnit in contextul blocarii migrantilor la frontierele Sloveniei, Croatiei si Serbiei, in urma carora sute de persoane au stat in noroi, ploaie si frig.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.