Marian Vanghelie, aflat de trei luni in arest, ii scrie din nou premierului Victor Ponta, caruia ii transmite ca ”generalul Oprea are o viteza fantastica in a pune mana pe PSD”, ajungand ”sa santajeze” acest partid si ”sa dea lectii de moralitate”.

Intr-un mesaj postat, marti, pe Facebook, si semnat ”echipa de comunicare”, Marian Vanghelie spune ca ”procesul de confiscare a PSD continua si se intensifica”.

”In acest moment nu mai e vorba de doctrine si ideologii, ci de cum salvam Romania de oameni ca tine si ca Generalul Oprea, de finii, nasii, rudele si prietenii vostri, pusi in posturi cheie si folositi permanent ca arme impotriva celor care indraznesc sa se opuna intereselor voastre. (...) Inca de cand era sef al Corpului de Control al Primului Ministru, Victor Ponta, alaturi de Generalul Oprea si o camarila de aceeasi teapa, se ocupa intens sa distruga lideri politici prin construirea de dosare false. Generalul Oprea are o viteza fantastica in a pune mana pe PSD. Vedeti fiefurile traditional social democrate si ce s-a intamplat cu ele. Aviz celor din zonele neatinse, inca! Sa nu va treziti cu niste dosare, daca nu faceti frumos! Toate astea erau de asteptat. Victor Ponta si-a permis ca in timpul sedintelor de partid sa isi declare intentiile in ceea ce priveste «strategia de reorganizare», prezentand un plan prin care isi propunea ridicari in functie si taieri de capete: indepartarea Generalului Coldea, sacrificarea Procurorului Kovesi, numirea la conducerea SRI a Generalului Oprea si a socrului lui la SIE”, spune Vanghelie.

El mai sustine ca Victor Ponta ”s-a folosit de noul Cod penal si de noul Cod de procedura penala pentru a scapa de nedoriti”, iar acum vrea sa modifice aceste coduri ”pentru a se proteja de justitie impreuna cu acolitii sai, unul din ei fiind Dan Sova”.

”Victor Ponta se foloseste de functiile aliatilor lui: Oprea, Cazanciuc si Nitu, pentru a crea noi dosare si a scapa de adversari. Daca tot este «creatia» Generalului Oprea, metodele sunt aceleasi…. Cand te folosesti de partid in interes personal este una, dar cand iti vinzi tara, al carui premier esti, este cu totul alt lucru. Intr-una din sedintele de BPN ale PSD, Victor Ponta ii ordona lui Titus Corlatean, Ministrul de Externe din acea vreme, sa ii aranjeze intalniri bilaterale la Olimpiada de Iarna ce a avut loc la Soci in 2014. In acel moment, aliatii strategici europeni si americani boicotau festivitatile de deschidere a olimpiadei, iar Ponta ocupa loc de cinste in tribuna. In baza aceluiasi principiu a fost si la Baku. In alte sedinte de BPN ale PSD tot Victor Ponta a fost acela care a mentionat de cateva ori bunele relatii pe care le are cu China si Rusia si le propunea ca alternativa la relatia cu Statele Unite. Intr-o alta sedinta de BPN a PSD, Dragnea s-a referit la faptul ca Victor Ponta a pierdut alegerile din cauza ca americanii au ordonat retelei Facebook sa il sustina pe Iohannis. Victor Ponta a fost intru totul de acord cu Dragnea. Toate acestea dovedesc clar obsesia lui Ponta fata de Rusia si China, de zona euroasiatica. De ce sa ne mai miram, atunci, de plecarea lui la Baku sau de multiplele vizite in China? Victor Ponta este disperat sa vanda Romania pentru interesul lui imediat. In sedintele de partid taia si spanzura. Pacat ca a fost si a ramas un las si, de cate ori este infruntat, da bir cu fugitii. Ori pleaca in concediu, ori se duce la doctor…(...) In privinta Generalului Oprea, ai ajuns la vorba mea (...) Si iata ca Generalul Oprea a ajuns sa santajeze Partidul Social Democrat si sa ne dea lectii de moralitate”, mai arata primarul suspendat al sectorului 5.

Citeste si:
Încep calculele politice: PSD, ALDE Și Pro România pregătesc o alianță
Încep calculele politice...

Marian Vanghelie este in arest preventiv din 14 martie, in dosarul in care este acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu, luare de mita si spalare de bani, unele fapte fiind savarsite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru in atribuirea unor contracte de lucrari publice ale Primariei Sectorului 5.

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a dispus, in 28 martie, suspendarea lui Marian Vanghelie din functia de primar al Sectorului 5, pe care o detine de 15 ani, dupa ce in 27 martie s-a decis definitiv arestarea preventiva a edilului.

Potrivit procurorilor, in perioada 2007 - martie 2015, Marian Vanghelie l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru sa obtina, pentru societatile pe care acesta din urma le controleaza, acordarea a numeroase contracte de lucrari publice, in valoare totala de aproximativ doua miliarde de lei. Pentru atribuirea si plata contractelor de executie de lucrari publice, Vanghelie ar fi perceput un "comision" de aproximativ 20 la suta din valoarea contractelor incheiate intre Primaria Sectorului 5 si institutii din subordinea acesteia, pe de o parte, si societatile controlate de Dumitru, pe de alta parte.

Citeste si:
Vanghelie: Cel mai mare castig pentru PSD ar fi ca Ponta sa plece
Vanghelie: Cel mai mare...

"Comisionul" respectiv ar fi fost platit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae si al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinut, potrivit unor documente ale anchetatorilor. Acest comision ar fi fost platit, in parte, si sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, incheiate de catre SC Premier Palace SRL (societate controlata, prin intermediul unor societati de tip off-shore, de Marin Dumitru) si societati comerciale controlate, prin interpusi, de Vanghelie, contracte in temeiul carora cea dintai firma platea celor din urma sume semnificative de bani.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el castigand alegerile din pozitia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid pana in noiembrie 2014, cand a fost exclus, alaturi de Mircea Geoana si Dan Sova, in urma votului Comitetului Executiv National al PSD. Ulterior, in martie, Vanghelie si Geoana au anuntat infiintarea unei noi formatiuni politice - Partidul Social Romanesc.

Citeste si:
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar putea avea loc odată...
Al doilea tur al alegerilor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.