Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu a declarat luni ca i se pare "imposibil" si o ipoteza care nu este "fezabila" ca guvernul condus de Victor Ponta sa-si angajeze raspunderea in Parlament pe noul Cod fiscal, mentionand ca actul normativ este o "stratagema politica".

Predoiu a fost intrebat daca, in cazul unei angajari a raspunderii guvernului pe Codul Fiscal, posibilitate anuntata de premierul Victor Ponta, PNL va fi impotriva acestei masuri prin introducerea unei motiuni de cenzura sau va propune amendarea lui.

"Dincolo de faptul ca domnul Ponta nu si-a asumat niciodata ceva personal, cred ca e imposibil sa ne confruntam cu o astfel de ipoteza, fie si pentru faptul ca domnul Ponta a ajuns la guvernare printr-o motiune de cenzura in care spunea ca nu-si va asuma niciodata raspunderea, in care critica guvernul anterior ca si-a asumat raspunderea pe proiecte de lege. Deci, nu va aceasta ipoteza fezabila", a declarat prim-vicepresedintele PNL, potrivit MEDIAFAX.

De asemenea, el a mentionat ca demersul guvernului Ponta in privinta Codului fiscal este "o stratagema politica si nu un program economic care sa fie izvorat din doctrina propriului partid".

"Avem de a face, de fapt, cu o inselatorie, cata vreme reformele nu sunt duse la capat de catre premier, de catre Guvernul sau (...) Nu avem de a face aici cu bune intentii. Aici avem de a face, de fapt, cu un razboi informational, cu un razboi mediatic, avem de a face cu o stratagema politica la urma urmei ieftina, care tine de un fel trecut de a face politica"
, a mai afirmat Predoiu.

De asemenea, prim-vicepresedintele PNL a sustinut ca ceea ce face "in mod periculos acum premierul este sa compromita o tema valoroasa care este relaxarea fiscala, o tema care tine de o doctrina liberala, lansand-o intr-o dezbatere publica, amenintand implementarea ei fara sa pregateasca terenul".

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, ca ia in calcul inclusiv angajarea raspunderii Guvernului pe Codul Fiscal, daca acesta va fi blocat in Parlament si risca sa nu fie adoptat in circuitul legislativ in aceasta sesiune parlamentara.

"Va spun un lucru: voi face toate eforturile ca acest Cod fiscal sa se adopte pana la sfarsitul sesiunii parlamentare, inclusiv iau in calcul angajarea raspunderii Guvernului daca la un moment dat se blocheaza politicianist de catre PNL sau de altcineva", a spus Ponta.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

El a aratat ca, din punctul sau de vedere, pana la sfarsitul sesiunii parlamentare in curs trebuie sa fie adoptat Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, pentru ca sa existe sase luni de pregatire a implementarii.

Intrebat ce va face in cazul in care va fi depusa o motiune de cenzura pe aceasta tema, in cazul angajarii raspunderii, Ponta a precizat: "Ma descurc cu motiunile de cenzura".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.