Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, dupa semnarea Acordului politic national privind cresterea finantarii pentru Aparare, ca astazi le aratam militarilor romani ca ii respectam si ca dorim sa le imbunatatim conditiile de munca, prin asigurarea finantarii pentru pregatire si inzestrare.

Presedintele a multumit in discursul sau tuturor celor prezenti pentru ca au inteles cu maturitate si responsabilitate ca este nevoie de un acord privind finantarea Armatei, asumat de toate partidele politice parlamentare.

"Astazi le aratam militarilor romani ca ii respectam si ca dorim sa le imbunatatim conditiile de munca prin asigurarea finantarii necesare pentru pregatire si pentru inzestrarea cu echipament modern de lupta. Faptul ca toti cei prezenti s-au angajat sa sustina atingerea in 2017 a unui nivel de minimum de 2% din PIB pentru Aparare si sa pastram aceasta suma ca un minim pentru cel putin 10 ani arata dorinta Romaniei de a avea predictibilitate in asigurarea cheltuielilor militare", a aratat seful statului, potrivit MEDIAFAX.

Klaus Iohannis si partidele au SEMNAT acordul pentru Aparare

Presedintele Iohannis a mai spus ca "armata este un furnizor de securitate, dar poate sa fie si un furnizor de dezvoltare economica, pentru ca programele de inzestrare cu tehnica de lupta pot sa genereze parteneriate intre firmele de profil din tara si cele ale aliatilor nostri, precum si investitii straine si locuri de munca pentru romani".

"Eu vad Acordul politic de sustinere a finantarii pentru Aparare si ca pe un acord implicit pentru dezvoltarea industriei nationale de aparare. Pana acum s-au spus multe vorbe, au fost facute multe strategii care au ramas de obicei doar pe hartie. Este momentul sa tratam cu toata seriozitatea acest subiect important pentru securitatea nationala si sa obtinem rezultate", a aratat seful statului.

Potrivit lui Klaus Iohannis, prin Acordul semnat marti, aratam "ca Romania este membru responsabil in cadrul NATO si isi intelege bine atributiile".

"Atunci cand asteptam solidaritate din partea aliatilor nostri, intr-un moment dificil pentru securitatea regiunii noastre, trebuie sa fim constienti ca suntem datori sa marim contributia financiara pentru Armata. Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alaturi de apartenenta la NATO si la Uniunea Europeana reprezinta elementele fundamentale ale politicii noastre externe si de securitate. Va asigur ca Romania se va comporta ca un partener de nadejde!", a afirmat Klaus Iohannis in finalul discursului.

Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.