Premierul Victor Ponta spune ca 23 August e "o zi speciala pentru Romania" intrucat, in urma cu 70 de ani, Regele Mihai si Romania "au trecut de partea fortelor binelui", tara aducand "tributul de sange pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Slovaciei, a intregii Europe" de sub "cosmarul nazist".

Premierul a facut aceste declaratii, sambata, la Monumentul Eroilor din Bistrita, unde a avut loc un ceremonial militar-religios de comemorare a victimelor Primului Razboi Mondial, eveniment inclus in calendarul Zilelor Bistritei 2014 la care a asistat si vicepremierul Liviu Dragnea, transmite MEDIAFAX.

"Vreau sa ma alatur mesajului de pace, mesajului de intelegere a istoriei zbuciumate a acestui oras, a acestei regiuni, a acestei tari si a acestui continent. Intreaga Europa a comemorat, in 2014, o suta de ani de la inceputul Primului Razboi Mondial, cel care a adus atatea distrugeri, cel care a pierdut atatea vieti. Romanii din Bistrita si din Transilvania au suferit pierderile Primului Razboi Mondial cu doi ani inainte fata de cei de peste Carpati. Stiu foarte bine cum regimentul de aici, din Bistrita, in care erau romani, maghiari, sasi, transilvaneni a participat inca din 1914 si a platit tributul de sange in acel Prim Razboi", a spus Victor Ponta.

El a adaugat: "Europa si noi toti nu am invatat lectia Primului Razboi", asa incat a urmat "al doilea, si mai devastator cu si mai multe victime si distrugeri".

"Azi (sambata - n.r.) e o zi speciala pentru Romania pentru ca, in urma cu 70 de ani, pe 23 August 1944, Majestatea sa Regele Mihai si Romania au trecut de partea fortelor binelui si (Romania - n.r.) a adus tributul de sange pentru eliberarea Transilvaniei, a Ungariei, a Slovaciei, a intregii Europe de sub ceea ce a fost cosmarul nazist. Cred ca, de data aceasta, poate am invatat din lectiile trecutului. Vreau sa cred ca, la o suta de ani dupa acel an 1914, Europa stie ca pacea, intelegerea, bunastarea, toleranta intre toti locuitorii Europei, intre toti cei care vor binele acestui continent si al acestei tari este, de fapt, solutia pentru viitor. Vreau sa multumesc pentru acest mesaj pe care Bistrita il transmite", a spus Ponta.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Premierul le-a multumit militarilor romani, adresandu-se celor de la Brigada 81 Mecanizata Bistrita, prezenti la ceremonial, pentru ca isi fac datoria fata de "Romania, fata de comunitatea civilizata, fata de cei care lupta impotriva raului care mai exista in lume".

"Va urez tuturor cat mai multa pace. Vreau sa invatam din ceea ce a fost rau in trecut si vreau sa traim in Romania si in Europa intr-un continent si o tara mult mai fericita decat a fost inainte", a afirmat premierul.

Victor Ponta a explicat, ulterior, intr-o declaratie de presa, prezenta sa la Bistrita prin aceea ca a raspuns invitatiei primarului Bistritei, Ovidiu Cretu (PSD), la Zilele Bistritei 2014, sarbatoarea orasului la care participa, de regula, si reprezentanti ai oraselor din Germania, Franta, Polonia si Italia cu care Bistrita este infratita.

Citeste si:
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
Șeful Statului Major al...

"Am asistat la un moment deosebit in care nu doar primarul Bistritei, ci si reprezentanti ai unor orase din Germania, Polonia, Franta si Italia au comemorat implinirea a 100 de ani de la inceperea Primului Razboi Mondial, cand milioane de oameni si-au pierdut viata. (…) Trecutul e trecut, dar important e sa invatam din el si sa nu mai facem aceleasi greseli", a spus premierul.

La comemorarea victimelor Primului Razboi Mondial a asistat si ministrul pentru Paduri, Doina Pana, mai multi primari si sefi de institutii, dar si zeci de bistriteni. Cu acest prilej au fost eliberati o suta de porumbei albi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.