Politica 1 Iulie 2014 14:09
Deputatul Mihai Stanisoara, care face parte, din iunie, din Grupul de Initiativa pentru pastrarea identitatii liberale lansat de Calin Popescu Tariceanu, a anuntat, marti, ca demisioneaza din PNL, sustinand ca formatiunea s-a transformat "intr-un teatru de razboi al agendelor personale".

"Am luat decizia de a demisiona din PNL. De fapt, mai corect ar fi sa spun ca PNL a luat hotararea de a demisiona din functia de partid care trebuie sa-i reprezinte pe cetatenii cu vederi liberale din tara noastra. A cobori dintr-un tren care si-a schimbat ruta convenita si asumata si se indreapta catre prapastie nu inseamna nici tradare si nici oportunism. Inseamna o raportare corecta si sanatoasa la un sistem referential care a ramas neschimbat", a declarat Mihai Stanisoara, potrivit MEDIAFAX.

Deputatul mai arata ca, intr-o luna, PNL s-a transformat "intr-un teatru de razboi al agendelor personale". "Nu pot sa nu imi ascund dezamagirea privind evolutia recenta a Partidului National Liberal, transformat, in doar o luna, intr-un teatru de razboi al agendelor personale si in care principiile de dreapta, liberale, au incetat sa mai fie macar rostite, cu atat mai putin dezbatute, aparate si promovate. Mai mult, Romania si romanii au disparut de pe agenda PNL", se mai arata in comunicatul de presa.

Mihai Stanisoara sustine, de asemenea, ca dupa demisie ramane consecvent hotararii luate in martie 2013 cand s-a inscris in PNL, fiind convins ca "dreapta romaneasca poate ajuta fiecare cetatean al acestei tari sa traiasca mai prosper, mai sigur si mai implinit". "Dupa o criza economica care a afectat profund destine si mentalitati, nu doar in Romania ci si in restul lumii, dupa nenumarate provocari la adresa sigurantei nationale, cu impact direct asupra vietii fiecaruia dintre noi, am convingerea ca doctrina liberala este cea care ar trebui sa reprezinte dreapta romaneasca", mai sustine Mihai Stanisoara.

Deputatul de Mehedinti arata, de asemenea ca in calitate de membru PNL a fost "un soldat disciplinat care a pus binele partidului inaintea imaginii de politician". "M-am alaturat cu inima deschisa echipei PNL, fara a cere niciun privilegiu, animat doar de dorinta de a-mi aduce contributia la succesul miscarii liberale. Am fost si sunt un om de dreapta. Prin toata activitatea mea publica din ultimii cinsprezece ani am fost slujitorul devotat al principiilor economiei de piata, al liberei initiative private, al securitatii individuale si nationale, al drepturilor si libertatilor cetatenesti, al parcursului in NATO si UE al Romaniei. In functiile de demnitate publica am slujit tara si pe cetatenii ei cu eficienta, onestitate si, uitandu-ma la scena politica, cu modestie. Ca membru PNL, am fost un soldat disciplinat, care a pus binele partidului inaintea imaginii de politician. Am raspuns tuturor rautatilor si ipocriziilor cu tact, dar si cu sinceritate, din respect pentru mine insumi si pentru cetateni", se mai arata in comunicatul de presa.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...

Mihai Stanisoara adauga ca se va dedica demersului de a recuceri increderea publicului de dreapta, cu simpatii liberale. Deputatul arata totodata ca cei mai multi membri ai PNL sunt derutati la momentul actual, propunandu-le acestora sa apere valorile liberalismului romanesc: "Majoritatea membrilor PNL sunt astazi derutati. Le propun sa judece cu discernamant si responsabilitate, iar mai apoi sa-si raspunda fata de propria lor constiinta daca le place incotro se indreapta. Cel mai important insa, compatriotilor cu vederi liberale le spun ca merita sa aiba incredere in cei care apara valorile liberalismului romanesc".

"Nu plec nicaieri, raman alaturi de valorile liberale si de cei care le respecta si le pretuiesc", a conchis Mihai Stanisoara.

In martie 2013 Stanisoara, fost membru PDL, s-a inscris in PNL. El s-a inscris, la mijlocul lunii iunie 2014, in Grupul de Initiativa pentru pastrarea identitatii liberale, lansat de Calin Popescu Tariceanu.

Citeste si:
Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Guterres:...
Israelul cere demisia...

Fostul presedinte PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat, luni, ca saptamana aceasta va avea loc evenimentul de lansare a Partidului Liberal Reformator, mentionand ca "probabil" peste 20 de parlamentari PNL se alatura acestei formatiuni, intre cei nominalizati aflandu-se si Mihai Stanisoara.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.