"Acolo o sa am intalnirile, inclusiv activitatile oficiale, si sunt si aproape de Parlament, si de Cotroceni, e un loc foarte bun. Mutarea se va face probabil de saptamana viitoare, am fost deja, am un birou. Aparatul de lucru ramane la Guvern", a spus Ponta. El a spus ca poate sa aiba biroul in orice institutie publica apartinand Guvernului si nu crede ca e ceva interzis in acest sens, scrie MEDIAFAX.
Intrebat despre motivele acestei mutari, Ponta a precizat ca are in vedere sa evite "inscenarile" eventuale venite din partea presedintelui Traian Basescu, dar si "inscenarile de presa". "Ma astept la foarte multe inscenari din partea domnului Basescu si a celor care-l servesc. A fost o inscenare de presa saptamana trecuta. Pentru institutiile statului a fost foarte clar ca nu s-a intalmpat nimic de acest gen. Si pentru ca suntem intr-o perioada de campanie care va tine din pacate pana in noiembrie si pentru ca eu am discutii cu prim-ministri, cu oameni importanti, cu oameni care vor sa aiba incredere in institutiile statului roman, voi avea toate aceste intalniri intr-o institutie unde toate lucrurile sunt notate, sunt inregistrate foarte clar si in felul asta urmatoarea inscenare de la Basescu si ai lui va fi mult mai usor de demontat", a spus Ponta.
El a spus ca si la biroul de la Guvern se stie foarte bine cine intra si ca i s-a confirmat ca nu exista tehnica de ascultare instalata in sediul Guvernului.
"Se stie foarte bine cine intra, si in acest fel am putut sa dovedesc, daca mai era cazul... In schimb, in cladirea Guvernului sunt o multime de alte institutii, nu pot sa stiu cine unde merge. Asa, sunt intr-un loc care ma va feri de asemenea inscenari in continuare", a spus Ponta.
"Vreau ca toata activitatea mea, in special pentru institutiile statului, sa fie extrem de transparenta in asa fel incat atunci cand o sa mai apara in presa ca nu stiu cine a fost la mine, nu stiu ce s-a intamplat, sa pot in zece minute sa demonstrez institutiilor statului - nu celor care ma acuza politic, ca celor care ma acuza politic pana in 16 noiembrie nu o sa-mi fac iluzia ca o sa-i conving - dar pentru mine e foarte important ca institutiile statului sa stie, daca e cazul, daca apare orice acuzatie, sa aiba imediat acces la toate datele pentru a lamuri imediat orice fel de acuzatie, oricat de politica sau de politicianista ar fi aceasta", a adaugat Ponta.
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro