Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, ca esenta nu mai este continuarea procesului de descentralizare, ci finantarea corecta, aratand ca trecerea directiilor sanitare, de mediu si de invatamant la CJ ar face ca Guvernul sa fie lipsit de instrumentele de inspectie si control.

"La acest moment, esenta nu mai este continuare procesului de descentralizare, ci esenta este finantarea corecta a ceea ce s-a descentralizat deja, pentru ca daca s-ar merge mai departe cu descentralizarea, riscul unui colaps administrativ exista, datorita netransferarii resursei financiare. Deci, procesul descentralizarii in continuare trebuie sa mearga numai in masura in care sursa financiara este asigurata pentru ce s-a descentralizat pana acum", a precizat Basescu la dezbaterea organizata de Fundatia Miscarea Populara la care au participat primari, transmite MEDIAFAX.

El a spus ca, in opinia sa, pentru primarii nivelul de descentralizare este suficient in momentul de fata si ca practic nu mai sunt activitati vitale care sa tina de comunitati si care sa nu fie descentralizate.

"Spitalele sunt la comunitati, scolile sunt la administratia locala, deci educatia si sanatatea sunt la comunitate. In rest, aproape ca nu mai este important. Transportul il aveati, aprovizionarea cu apa, nu repet ce aveati inainte. Ceea ce vrea sa continue domnul Dragnea este riscant. Transferul catre Consiliile Judetene a directiilor sanitare, a directiilor de invatamant, de mediu, a tuturor structurilor care acum sunt structuri descentralizate ale Guvernului, si o sa va spun de ce. Cum ne putem imagina un guvern care are responsabilitatile politicilor de sanatate, daca el a transferat directia de sanatate la Consiliul Judetean? Nu face decat sa creeze o cacofonie, la Consiliul Judetean sunt si spitalele. Cum va mai stii Guvernul central care e situatia in educatie daca inspectoratele scolare sunt date la baronii Consiliilor Judetene? Cum va mai face Guvernul politici de mediu daca directiile de mediu sunt date presedintilor Consiliilor Judetene in subordine?", a explicat Traian Basescu.

El a mai spus ca raspunsul la faptul ca a fost respinsa Legea descentralizarii, conceputa de Guvernul Ponta si Dragnea, pleaca din Constitutie.

"Romania este stat unitar. Nu putem crea pe teritoriul Romaniei tot atatea insule de autoritate cate consilii judetene. (...) Statul roman are nevoie de structurile de inspectie si control prin care sa se asigure ca politicile pe care le genereaza de la nivel central se intampla", a aratat Basescu, adaugand ca transferul catre Consiliile Judetene a structurilor de inspectie si control ale Guvernului ar fi o "mare greseala".

Basescu a mai spus ca, daca Guvernul ar fi lipsit de instrumentul de inspectie si control, s-ar produce o demontare a sistemului de autoritate al Guvernului asupra autoritatilor din teritoriu.

"Statul trebuie sa-si pastreze capacitatea de a inspecta, de a controla, de a lua masuri de coercitie atunci cand lucrurile nu se regasesc in standardele legale. (...) Eu cred ca acesta este nivelul de descentralizare pe care trebuie sa-l mentine, dar structurile de inspectie si control trebuie mentinute la stat, la Guvernul central, pentru ca altfel nu mai ai instrument cu care sa faci politicile statului, ale Guvernului", a explicat Traian Basescu.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.