Deputatul PNL Gigel Stirbu, fost ministru al Culturii, afirma ca se remarca o evolutie pozitiva a relatiei Basescu-Ponta, trecandu-se de la Pactul de coabitare scris la acordul negociat doar pe cuvantul dat unul altuia, deci pe incredere.

"De ieri (miercuri - n.r.) dupa masa, de cand adevaratul sef al Guvernului, Traian Basescu, a anuntat un nou acord cu Victor Ponta, am tot asteptat de la premier sa ne comunice in mod transparent care au fost termenii acestei noi negocieri. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a fost criticat explicit de Victor Ponta ca nu a informat imediat asupra discutiilor avute in calitate de sef al Senatului cu Traian Basescu, desi acestea priveau subiecte legate de politica externa si securitate", se arata intr-un comunicat PNL semnat de Stirbu, transmite MEDIAFAX.

El adauga ca, in aceste conditii, de la Victor Ponta, un aparator atat de vehement al dreptului romanilor de a fi bine informati, s-ar fi asteptat sa fie un model de transparenta.

"Am fi putut pune oricand pariu ca un astfel de om, un adversar declarat al intelegerilor cu Traian Basescu, va face, in situatia unor discutii premier-presedinte, o conferinta de presa in care sa explice pe larg in ce conditii a negociat la Palatul Cotroceni", se arata in comunicat.

Potrivit lui Stirbu, in schimb, am asistat la o declaratie de presa a lui Victor Ponta de doua minute, la Palatul Victoria, urmata de fuga grabita din fata jurnalistilor si a intrebarilor legitime ale acestora.

"Pe parcursul celor doua minute, nici vorba de explicatii date de premier cu privire la modul in care a negociat la Palatul Cotroceni. Am asistat, de asemenea, si la un discurs de investire blajin si protector din partea lui Traian Basescu. Remarcam asadar mai multe aspecte. In primul rand, la fel ca pe vremea tandemului cu Emil Boc, Traian Basescu este cel care anunta ce trebuie facut si in ce directie. Victor Ponta doar apare public si confirma ce a afirmat presedintele"
, se arata comunicat.

Stirbu sustine ca se remarca o evolutie pozitiva semnificativa a relatiei dintre cei doi demnitari.

"Daca dupa alegerile din 2012 intre Traian Basescu si Victor Ponta era nevoie de un pact de coabitare scris, parafat si cu martori, acum acordul negociat de cei doi deja se bazeaza doar pe cuvantul dat unul altuia, deci pe incredere. Cum ii stim pe amandoi oameni de onoare, care-si respecta angajamentele, putem doar presupune ca o astfel de incredere reciproca se bazeaza pe experiente trecute de colaborare si intelegere fructuoasa", se arata in finalul comunicatului.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta au ajuns, miercuri, la un acord privind situatia Guvernului, seful statului semnand investirea noilor ministri, care au depus apoi juramantul, iar premierul angajandu-se sa-si asumea raspunderea in Parlament pe programul de guvernare.

Presedintele a declarat, intr-o conferinta de presa, ca se bazeaza pe cuvantul premierului ca isi va angaja raspunderea pe programul de guvernare, iar premierul a sustinut o declaratie de presa scurta, in care a descris acordul la care a ajuns cu seful statului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.