Presedintele PC, Daniel Constantin, al carui nume apare in stenogramele din referatul procurorilor DNA in cazul Coman, a declarat, vineri, ca nimeni din conducerea partidului nu i-a cerut lui Gheorghe Coman "nici macar un covrig" si ca este bine ca institutiile si-au facut datoria.

"Nimeni din conducerea PC nu i-a cerut lui Coman nici macar un covrig. Este rusinos ce a facut si confirma concluzia la care ajunsesem si noi: ca e o persoana de o calitate indoielnica. Din acest motiv, am si refuzat sa particip la alegerile la care ma invitase. Dar ce a putut sa faca intrece orice inchipuire. E bine ca institutiile abilitate si-au facut datoria", a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Constantin, care este si ministrul Agriculturii.

Deputatul PC Gheorghe Coman negocia sprijinul politic pentru accesul in functii publice, spunand ca "fara politica nu poti sa traiesti" si ca "la orice partid se cere niste bani", potrivit referatului procurorilor DNA.

Conform referatului trimis de DNA Camerei Deputatilor, prin care se solicita incuviintarea arestarii lui Gheorghe Coman, deputatul si-a stabilit un cerc relational format din persoane care ocupau functii de conducere in cadrul autoritatilor si institutiilor publice atat la nivel central, cat si la nivel local, printre demnitari si lideri politici.

Procurorii au aratat ca deputatul Gheorghe Coman intermedia prin aceste persoane rezolvarea, in afara cadrului legal, a unor interese private vizand, in principal, sprijinul politic pentru accesul in functii publice importante.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman facea aceste lucruri in schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia intalnirilor de lucru organizate in cadrul formatiunii politice judetene pe care o conducea; angajarea intr-o functie publica de conducere a presedintelui executiv al Organizatiei Judetene Buzau a Partidului Conservator; interventia la o echipa de control constituita din angajati ai DSVSA Buzau in sensul de a favoriza o societate comerciala verificata, administrata de un consilier al Partidului Conservator.

Intr-o discutie telefonica din 3 noiembrie, interceptata de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre functia de director adjunct la DSV, care, in urma unor "intelegeri", ar reveni Partidului Conservator.

Citeste si:
Femeile însărcinate și părinții cu copii sub 5 ani vor avea...
Femeile însărcinate și...

In discutiile telefonice interceptate de anchetatori apar si numele ministrului Agriculturii, presedintele PC Daniel Constantin, al consilierului personal al acestuia, al presedintelui ANSVSA, al secretarului de stat in Ministerul Muncii, al presedintelui ANFP, al directorului APIA Buzau, al presedintelui Consiliului Judetean Buzau.

Deputatii din Comisia juridica au decis vineri sa il invite luni pe deputatul Gheorghe Coman, pentru care ministrul Justitiei cere incuviintarea arestarii preventive, parlamentarii din comisie urmand sa studieze dosarul pana atunci.

Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Bogdan Ciuca, a precizat ca sesizarea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Gheorghe Coman si dosarul acestuia se afla la Comisia juridica, deputatii din comisie putand sa aiba acces la acest dosar de vineri pana luni la ora 09.30, cand se va intruni din nou comisia.

Citeste si:
CCR: Procurorii nu mai pot bloca prescrierea faptelor
CCR: Procurorii nu mai pot...

Ciuca a mai spus ca membrii Comisiei juridice au la dispozitie trei zile, urmand ca luni sa elaboreze raportul lor in cazul lui Coman, dupa care se va intruni Biroul permanent al Camerei Deputatilor si apoi in termen de cinci zile plenul trebuie sa se pronunte in acest caz.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.