"Cine a venit cu aceasta masura? Ele nu sunt personalizate. Au fost multe masuri pe masa (...) nu are rost sa intram in astfel de detalii. Aceste masuri se discuta cu partea romana si noi le asumam. O masura care a fost pe masa, nu la solicitarea partii romane, si pe care nu am adoptat-o, a fost cresterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru ca ne-am uitat la efectele asupra intregii economii", a spus Voinea la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata duminica la ProTV, transmite MEDIAFAX.
El a explicat ca bugetul se construieste pe un nivel al deficitului si al veniturilor si apoi trebuie acoperit golul care se naste ca diferenta intre venituri deficit si cheltuieli.
"Golul respectiv era de peste 5 miliarde de lei (...) Inclusiv cresterea salariului minim a adus un plus la buget, pentru ca pe sectorul privat sunt mai multe salarii minime decat in sectorul public", a continuat Voinea.
Ministrul a aratat ca masura cresterii accizei cu 7 eurocenti aduce la buget 2,6 miliarde lei.
Intrebat daca banii din accize vor fi alocati exclusiv constructiei de autostrazi, Voinea a replicat ca la nivel bugetar un venit anume nu poate fi alocat unei cheltuieli anume.
"E un principiu in buget. Nu pot sa prevad cu articol special exact suma aceasta se duce exact in bugetul acesta. Nu-mi permite legea. Bugetul pentru autostrazi si drumuri nationale este de 6,2 miliarde lei, in timp ce incasarile din aceasta taxa sunt la jumatate. Bugetul CNADNR a fost de 5 miliarde lei in 2013, va fi de 6,2 miliarde lei in 2014 si este prevazut sa creasca la 7 si 8 miliarde lei (...) O bucata mai mare decat ai bagat in buget prin aceasta acciza se duce in autostrazi, dar nu poti sa identifici exact, nu te lasa legea.", a completat Voinea.
Ulterior, el a confirmat ca de la bugetul de stat vor fi finantate anul viitor doar doua autostrazi, Comarnic - Brasov si Suplacu de Barcau - Bors, care insumeaza 856 milioane lei. La acestea se adauga centuri ocolitoare in regim de autostrada si drumuri nationale.
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro