Premierul Victor Ponta a fost invitat, joi, de regele Mihai I, la palatul acestuia, pentru a lua pranzul, au declarat agentiei MEDIAFAX surse politice.

Anul acesta, sunt organizate mai multe evenimente pentru a marca cea de-a 92-a aniversare a regelui Mihai I. Regele Mihai I a implinit 92 de ani pe 25 octombrie, iar de Sfintii Mihail si Gavriil, pe 8 noiembrie, isi sarbatoreste public ziua de nastere, impreuna cu cea onomastica.

Pentru a marca aceasta aniversare, o serie de pranzuri oficiale cu societatea civila si autoritatea politica au fost programate miercuri si vineri, de la ora 12.30. La pranzuri, care au loc in Sufrageria mare a Palatului Elisabeta, sunt invitate personalitati marcante ale vietii sociale, culturale, politice si diplomatice din Romania. La evenimente, alaturi de regele Mihai I, iau parte principesa Margareta, principele Radu si principele Nicolae.

Tot joi, de la ora 14.00, Editura Curtea Veche, alaturi de Casa Regala, prezinta proiectul "Cartile copilariei'' intr-o intalnire de gala, organizata la Sala Polivalenta CFR Rapid din Bucuresti. La eveniment vor participa principesa mostenitoare Margareta si principele Radu.

De asemenea, joi, de la ora 19.00, pianistul Dan Grigore va sustine un concert la Sala Radio din Capitala. La concert vor lua parte principesa Margareta, principele Radu si principele Nicolae.

Vineri este Ziua Portilor Deschise la Palatul Elisabeta, romani din toata tara si din Basarabia fiind asteptati la palat. La ora 11.00, regele Mihai I va iesi in balconul palatului, pentru a saluta participantii. Cu ocazia evenimentului, va avea loc, timp de trei sferturi de ora, un concert in gradina palatului. Intrarea este libera, fara invitatii.

Din programul manifestarilor organizate pentru a marca ziua regelui au mai facut parte un concert caritabil sustinut de violonistul italian Giuliano Carmignola, pe 25 octombrie, la Ateneul Roman, in beneficiul programului "Tinere Talente" initiat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, dar si lansarea volumului "Coroana in societatea romaneasca", de Ioan-Luca Vlad.

Citeste si:
Concursul de Eleganta Sinaia 2019: marele premiu a fost castigat de...
Concursul de Eleganta Sinaia...

Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei Elena.

Potrivit site-ului casei regale, prima domnie a regelui Mihai I a inceput in 1927, la varsta de 6 ani, dupa moartea bunicului sau, regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regenta condusa de unchiul sau, principele Nicolae al Romaniei. Dupa urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea, in iunie 1930, si dupa plecarea reginei-mama in exil, regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui sau, pe 6 septembrie 1940, a redevenit regele Mihai I.

Din 1944, regele Mihai s-a opus instaurarii autoritatilor comuniste si, in cele din urma, a fost obligat sa abdice, pe 30 decembrie 1947.

Exilul regelui Mihai si al reginei Ana, sotia acestuia, a inceput odata cu revenirea de la nunta lor organizata la Atena. Au locuit, pana la sfarsitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinta reginei-mama Elena. Din 1949, regele Mihai si regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956, dupa care au revenit in Elvetia. Regele Mihai si regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, in Elvetia, insa petrec principalele sarbatori ale anului in Romania.

Citeste si:
Principesa Margareta şi Principele Radu vor efectua o vizită la...
Principesa Margareta şi...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.