Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat ca a facut si efectueaza demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetatenilor romani de catre Canada, iar daca aceasta nu se va intampla, atunci nu crede ca Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE si aceasta tara.

"Confirm ca am facut si facem demersuri pe relatia cu Guvernul canadian pentru eliminarea vizelor pentru cetatenii romani, in contextul in care Parlamentul European a adoptat un raport extrem de important care stabileste foarte clar principiul reciprocitatii. Altfel spus, asa cum cetatenii canadieni au drept de libera circulatie in Uniunea Europeana, si in Romania este firesc sa asteptam si noi o masura similara", a declarat Corlatean pentru MEDIAFAX, la Washington, unde il insoteste pe premierul Victor Ponta.

Ministrul a adaugat ca este convins ca, in cazul in care Romania nu va beneficia de un tratament egal Cehiei, Parlamentul Romaniei nu va ratifica acordul dintre UE si Canada.

Acordul trebuie ratificat de catre toate statele membre ale Uniunii Europene pentru a putea fi aplicat.

"Faptul ca in cazul Cehiei s-a luat aceasta masura in contextul acordului incheiat intre UE si Canada este un precedent important si pentru Romania. O spun public: personal, nu cred ca Parlamentul Romaniei si ca parlamentarii romani vor ratifica acordul respectiv dintre UE si Canada fara ca autoritatile canadiene sa adopte o masura corecta fata de libera circulatie a cetatenilor romani", a spus Corlatean.

Citeste si:
BILANȚ COVID: 2.989 cazuri noi | 150 decese | 1.405 pacienți la ATI
BILANȚ COVID: 2.989 cazuri...

El a recunoscut faptul ca unele probleme care apar intre state se rezolva pe canale diplomatice, dar a precizat ca s-a decis sa informeze opinia publica despre acest fapt pentru a atentiona ca parlamentarii romani sunt sensibili la masurile discriminatorii aplicate Romaniei in problema vizelor.

"Aceste lucruri se transmit in mod firesc pe canalele diplomatice, dar pot sa confirm public ca va fi extrem de dificil ca acest acord sa treaca prin Parlamentul Romaniei, pentru ca parlamentarii romani au la randul lor o asteptare legitima pentru interesul cetatenilor romani si pentru luarea acestei decizii favorabile si legitime privind libera circulatie", a mai spus Corlatean.

Premierul canadian, Stephen Harper, a anuntat, vineri, anularea regimului obligativitatii vizelor de calatorie impuse cetatenilor cehi, pentru a evita o blocare a Acordului de liber-schimb incheiat cu Uniunea Europeana.

"Am decis sa anulam, in saptamanile urmatoare, obligativitatea vizelor de calatorie in Canada impuse cetatenilor cehi", a declarat Harper, la Bruxelles, intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia semnarii Acordului de liber-schimb.

Citeste si:
VIDEO: Daniel Ghiță (PSD), serie de gafe în Parlament
VIDEO: Daniel Ghiță (PSD),...

Acest acord trebuie sa fie ratificat de fiecare dintre cele 28 de state membre UE si de catre Parlamentul European pentru a intra in vigoare. Praga a anuntat ca nu il va ratifica, in cazul in care problema vizelor nu va fi solutionata.

Guvernul canadian a decis in 2009 sa reintroduca regimul obligativitatii vizelor pentru cehi, care fusese abolit in 2007, din cauza numarului considerat "excesiv" de cereri de azil depuse de cetateni din aceasta tara, marea majoritate romi, care denuntau discriminari.

Parlamentul European a votat, la 12 septembrie, o rezolutie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauza de reciprocitate care obliga SUA si Canada sa elimine vizele pentru cetatenii europeni, inclusiv pentru romani.

Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeana poate reintroduce vizele pentru cetatenii americani si canadieni, in cazul in care Washington si Ottawa nu ridica obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra in vigoare in decurs de 24 de luni de la publicarea in Jurnalul Oficial al UE.

Citeste si:
Iohannis, despre întârzierea livrării dozelor de AstraZeneca în UE
Iohannis, despre întârzierea...

Textul adoptat este rezultatul unor negocieri intre Legislativul european si Consiliu si cuprinde doua amendamente. "Mecanismul de reciprocitate" va putea fi activat atunci cand o tara terta ai carei cetateni nu au nevoie de viza pentru a calatori in UE aplica sau mentine obligativitatea vizelor pentru cetatenii uneia sau mai multor state membre. "Mecanismul de suspendare" va permite suspendarea temporara a vizelor pentru o tara terta, in cazul unei situatii de urgenta.

Aplicarea "mecanismului de reciprocitate" implica o procedura indelungata, care poate fi declansata doar la solicitarea unui stat membru ai carui cetateni au nevoie de vize pentru a calatori in state precum SUA si Canada.

Romanii si bulgarii sunt singurii cetateni europeni care au nevoie de viza pentru a calatori in Canada.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.