Premierul Victor Ponta a anuntat anterior, ca proiectul noului Cod rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o "asumare comuna".
Pe agenda sedintei de miercuri, proiectul noului Cod rutier a fost inscris, din nou, sub forma unei ordonante de urgenta. Ordonanta de urgenta este de asemenea transmisa spre dezbatere Parlamentului, dar este si aplicata pana la momentul avizului parlamentar, cand poate fi completata cu eventuale modificari ulterioare, spre deosebire de un proiect de lege, care poate fi aplicat doar dupa ce este aprobat de Parlament si promulgat de presedinte, transmite MEDIAFAX.
In final, potrivit surselor citate, documentul a fost aprobat ca proiect de lege.
In urma cu o saptamana, Guvernul a amanat, pentru a doua oara, adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic in care sa fie varsate toate sumele incasate din amenzile percepute pentru contraventii si infractiuni.
Premierul Victor Ponta declara sambata, intrebat daca noul Cod ar putea fi adoptat in aceasta saptamana, ca documentul va fi adoptat "in functie de solutia tehnica de implementare".
El a mai aratat ca efectele noului Cod rutier asupra scaderii numarului de accidente vor fi analizate dupa o anumita perioada, respectiv in cateva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptari.
Conform ultimelor modificari, sumele aferente amenzilor percepute pentru contraventii rutiere vor fi varsate intr-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior catre primarii si care va fi verificat de catre Politie, permisul de conducere urmand sa fie suspendat daca amenda nu este achitata.
Soferii care nu achita amenzile pentru contraventii rutiere vor fi notificati de Politie in termen de 30 sau 35 de zile ca in urmatoarele 15 zile le va fi suspendat permisul de conducere.
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Shimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private: Virgil Ichim pleacă de la...
Sursa: wall-street.ro