Camera Deputatilor a adoptat, in 10 septembrie, Legea privind cainii fara stapan, care stabileste, printre altele, un termen de 14 zile in care cainii sunt tinuti in adaposturi, dupa care, daca acestia nu sunt revendicati sau adoptati, pot fi eutanasiati, edilii avand posibilitatea sa amane eutanasierea.
Potrivit MEDIAFAX, un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu exceptia UDMR, a atacat la Curtea Constitutionala legea prin care a fost modificata si completata Ordonanta de urgenta 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor.
Cei 30 de parlamentari sustin, in sesizarea transmisa Curtii Constitutionale, ca actul normativ nu conduce la impiedicarea inmultirii si proliferarii cainilor fara stapan, ci traumatizeaza societatea civila, "demers care nu este de natura a traduce drepturile fundamentale ale omului in Romania".
Parlamentarii semnatari solicita Curtii sa supuna Legea de modificare si completare a Ordonantei de urgenta 155/2011 controlului de constitutionalitate, astfel incat aceasta sa fie trimisa, spre o noua examinare, Parlamentului.
Potrivit contestatarilor, forma in care actul normativ a fost adoptat de Camera Deputatilor, care este Camera decizionala, in urma deciziei de neconstitutionalitate luata anterior, difera fundamental, atat in ceea ce priveste conceptia, cat si in ceea ce priveste continutul, de cea adoptata de Senat - sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adoptie a cainilor fara stapan mult mai scurte, sunt stabilite conditii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusa posibilitatea returnarii cainilor fara stapan, sunt excluse organizatiile neguvernamentale intr-o etapa importanta si sensibila a programului de gestionare a cainilor fara stapan, respectiv eutanasia.
Elena Udrea a cerut rejudecarea întregului caz în dosarul „Gala Bute”
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro