Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Targu Jiu, referitor la afirmatiile lui Traian Basescu despre neconstitutionalitatea Legii privind Rosia Montana, ca seful statului "incearca sa bage bete in roate la un proiect pe care l-a sustinut foarte multi ani".

Ponta a spus ca Traian Basescu "s-a trezit contra" acestui proiect, cand a vazut ca Guvern vrea sa il realizeze, anterior presedintele fiind un sustinator al proiectului de la Rosia Montana.

"Numai Curtea Constitutionala poate decide ce este constitutional sau neconstitutional. Presedintele incearca sa bage bete in roate la un proiect pe care l-a sustinut foarte multi ani. Stiti foarte bine ca ani de zile domnul Basescu a fost pentru acest proiect. Acum daca vrea sa-l faca Guvernul, s-a trezit contra", a declarat Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Premierul a afirmat ca presedintele ar face un lucru foarte bun daca s-ar implica in medierea conflictului privind proiectul de la Rosia Montana, lucru pe care si el ca sef al Guvernului incearca sa il faca.

"Singurul lucru bun pe care il poate face presedintele este sa medieze, sa participe la dezbateri, nu sa puna bete in roate la tot ce se intampla in tara. Trebuie sa trecem dincolo de acest mod de a face politica, in care pui bete in roate, la care te opui la ceva doar ca sa fii contra, sa ajungem la normalitate, pentru a discuta proiecte economice, nu in mod politic, ci in modul care intereseaza viata oamenilor", a spus Ponta.

Premierul a mentionat ca Basescu a promulgat "cu manuta lui" legi privind Petrom, Rompetrol si chiar Bechtel.

"Invatati-l dumneavoastra pe domnul presedinte Basescu ca domnia sa cu manuta sa a promulgat legi privind Petrom, Rompetrol, alte companii, chiar si Bechtel daca tin bine minte, si, recent, Curtea Constitutionala a spus in cazul Rompetrol ca e constitutional. Stie si presedintele lucru acesta pentru ca nu a uitat ce a semnat", a spus Ponta.

Victor Ponta a adaugat ca este dispus sa discute cu persoanele care protesteaza in Piata Universitatii fata de proiectul de la Rosia Montana.

"Nu te duci sa-i provoci. Eu vreau sa discut oricand. Sunt niste reprezentanti, ii cunosc pe unii dintre ei, ca Remus Cernea sau Liviu Mihaiu, ii cunosc si sunt dispus sa stam la aceeasi masa", a mai spus Ponta.

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

Victor Ponta a participat, luni, la deschiderea noului an scolar, la Colegiul National "Tudor Vladimirescu" din Targu Jiu, el fiind insotit de ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Mihnea Costoiu.

Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, raspunzand unei intrebari referitoare la Legea privind Rosia Montana trimisa de Guvern la Parlament, ca aceasta va fi respinsa de Curtea Constitutionala intrucat se va constata ca este neconstitutionala, neputand fi data o lege care sa vizeze o firma.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.