"Sper zilele astea sa fie numit un nou ministru. Am vorbit cu domnul Antonescu - am discutat la telefon, nu este in tara. Mai departe, cand avem o decizie a PNL, eu trebuie sa-i propun presedintelui numirea in functie", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.
El a aratat ca va prelua interimatul la minister, dar a precizat ca doar va gira politic activitatea secretarilor de stat.
Luni dimineata, intrebat daca are vreo preferinta intre Ovidiu Silaghi si Mugur Cozmanciuc pentru portofoliul Transporturilor, Victor Ponta a spus: "Ii cunosc foarte bine pe amandoi, amandoi au mai fost in Guvern, unul ministru, celalalt secretar de stat, dar astept decizia celor de la PNL, o discutam, dupa care, nu uitati, trebuie sa-i propun presedintelui".
Ovidiu Silaghi, care ar putea fi propus de PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, a venit la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta aflandu-se insa la sediul Ministerului Transporturilor, pentru a prelua mandatul interimar de ministru.
Surse politice declarau, vineri, ca, neoficial, pentru postul de ministru a fost propus Ovidiu Silaghi, varianta pe care insa premierul Ponta o analizeaza, avand in vedere ca acesta a facut obiectul unei sesizari a Agentiei Nationale de Integritate.
"Premierul vrea sa se lamureasca daca nu vor aparea probleme in cazul lui Silaghi, daca acesta va fi propus si oficial de catre PNL ca ministru", au aratat sursele.
Citeste si: Ce spune Ponta despre numirea lui Silaghi ca ministru la Transporturi
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro