Avocatul Bogdan Vlad a declarat marti, ca Gigi Becali i-a cerut sa introduca la Presedintie un memoriu de gratiere, precizand ca documentul, care va fi bazat pe argumente predominant personale, va fi depus saptamana viitoare.

Avocatul a precizat, pentru MEDIAFAX, ca a avut o discutie cu Gigi Becali dupa ce acesta a fost incarcerat, iar in urma celor stabilite cu clientul lui, va redacta un memoriu de gratiere, pe care il va trimite Presedintiei.

Bogdan Vlad a mai spus ca in document nu vor fi invocate articole de lege privind gratierea, ci acesta va contine predominant argumente de natura personala. Avocatul a precizat ca in cererea de gratiere vor fi invocate aspecte ce tin de viata de familie a lui Gigi Becali sau de viata profesionala a acestuia.

Avocatul a mentionat ca documentul va fi depus la Presedintie fie la sfarsitul acestei saptamani, fie la inceputul saptamanii viitoare, precizand ca gratierea este un atribut aflat la latitudinea sefului statului.

Gigi Becali a declarat luni, dupa anuntul privind condamnarea sa la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii, ca nu exclude varianta de a cere presedintelui Traian Basescu gratierea sa, mentionand ca se simte tradat de statul roman si ca va utiliza toate mijloacele legale impotriva sentintei.

Intrebat daca se pune astfel la dispozitia lui Traian Basescu, desi anterior era impotriva sefului statului, Becali a spus: "Dar de ce sa nu? Si care e treaba? Ce, mi-e rusine? Mi-e rusine sa cer libertatea mea pentru familia mea? Care e treaba? Ce, un act crestinesc, ti-e rusine sa-l ceri? Sau ce, daca-l face, un act crestinesc, ii e rusine?".

"Toate demersurile pe care le pot face - smerenie, orice - le voi face pentru ca sa fiu liber pentru familia mea. Nu-mi cad galoanele daca cer. Se poate? E legal? Se intampla sa ceri presedintelui gratierea? Eu o cer. Vrea - bine, nu vrea sa o dea - iar bine", a mai spus Becali.

Potrivit Legii 546/2002, gratierea este o masura de clementa care consta in inlaturarea, total sau in parte, a executarii pedepsei aplicate de instanta ori in comutarea acesteia in una mai usoara.

Gratierea poate fi acordata individual, prin decret, de catre seful statului, sau colectiv de catre Parlament, prin lege organica. Gratierea individuala se poate acorda doar dupa ramanerea definitiva a hotararii, la cerere sau din oficiu.

Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

Pentru gratierea lui Gigi Becali, avocatul acestuia sau rudele sale trebuie sa adreseze o cerere presedintelui, impreuna cu o copie legalizata a hotararii definitive de condamnare, certificatul de cazier judiciar, actele de stare civila, certificate medicale, rapoarte de ancheta sociala si alte acte pe care le considera necesare in sustinerea cererii.

Conform legii, presedintele poate solicita, cand considera ca este necesar, avize consultative de la Ministerul Justitiei, care este obligat sa le inainteze in termen de 30 de zile de la data solicitarii, sau informatii de la organele administratiei publice locale, conducatorul locului de detentie, organele judecatoresti si cele ale parchetelor, organele de politie si altor institutii publice.

Daca va fi gratiat, Gigi Becali nu va scapa si de pedepsele complementare sau accesorii, acestea neputand fi gratiate. De asemenea, Gigi Becali nu va scapa de plata despagubirilor, deoarece, potrivit legii, gratierea individuala nu are efect asupra laturii civile si asupra masurilor administrative pronuntate intr-o cauza penala. Decretul de gratiere se publica in Monitorul Oficial.

Citeste si:
Gigi Becali, declarații total neașteptate despre situația lui...
Gigi Becali, declarații total...

In cazul in care presedintele respinge cererea de gratiere, actul va fi comunicat persoanei care a formulat cererea in 30 de zile de la adoptarea deciziei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.