Adjunctul ministrului Apărării ucrainean, Volodimir Havrilov, susține că războiul din Ucraina se va încheia până la sfârșitul primăverii.

Viceministrul ucrainean al Apărării spune când se va încheia războiul

Ministrul adjunct al Apărării este de părere că Ucraina nu va înceta niciodată să lupte pentru victoria țării sale și pentru a se elibera din ghearele dușmanului. Acesta susține că nici măcar un atac nuclear rusesc nu ar punea încheia această luptă. Oficialul mai consideră că armata ucraineană ar putea să re vină în Crimeea până la sfârșitul lunii decembrie, însă întregul război cu Rusia se va încheia cel mai probabil până în primăvară. Volodimir Havrilov a declarat într-un interviu că este puțin probabil ca Rusia să lanseze un atac nuclear, în opinia lui.

„Pentru toată lumea va fi doar – Dumnezeu știe ce scenariu – dar o lovitură nucleară tactică nu este o amenințare care ne va opri să continuăm războiul”, a spus Volodimir Havrilov.

Legat de negocierile de pace dintre Kiev și Moscova, acest scenariu va fi posibil doar atunci când trupele ruse vor părăsi în totalitate Ucraina, inclusiv peninsula Crimeea, teritoriu care a fost anexat ilegal de Putin încă din 2014, și zonele din estul Ucrainei, care mereu au fost o țintă pentru Rusia.

„Există o decizie în interiorul societății din Ucraina, că mergem până la capăt. Nu contează ce fel de scenariu este pe masă. Oamenii au plătit mult sânge, multe eforturi pentru ceea ce am realizat deja. Și toată lumea știe că orice întârziere sau conflict înghețat este doar continuarea acestui război împotriva existenței Ucrainei ca națiune”, a spus oficialul.

Forțele ucrainene au reușit să își reîntoarcă orașul Herson

La începutul lunii noiembrie, soldații ucraineni au reușit să recucerească orașul Herson și alte zone din apropiere. Havrilov consideră că în viitorul apropiat armata ucraineană va aduce victorie și în Crimeea, și în alte teritorii pe care au pus stăpânire rușii în mod ilegal.

Citeste si:
Ucraina susține că a doborât trei bombardiere rusești Su-34....
Ucraina susține că a doborât...

Este doar o chestiune de timp și, bineînțeles, ne-am dori să ajungem mai devreme decât mai târziu”, a spus acesta.

Havrilov a mai adăugat că Rusia poate întâmpina greutăți în propriul teritoriu, lucru care doar favorizează victoria Ucrainei.

„Cred că Rusia se poate confrunta cu o lebădă neagră în țara lor, în interiorul Rusiei și poate contribui la succesul nostru cu Crimeea”, a spus ministrul adjunct al Apărării.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Noiembrie 2022 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.