Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că vizita președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan este un plan al SUA de a provoca China.

Lavrov, despre vizita lui Pelosi în Taiwan. Ce ar urmări SUA

Lavrov este de părere că vizita lui Pelosi în Taiwan nu este altceva decât o tentativă de a enerva și provoca China pentru a face un pas greșit.

"Nu văd niciun alt motiv pentru a crea o astfel de supărare aproape din senin, știind foarte bine ce înseamnă pentru Republica Populară Chineză", a declarat Lavrov în cadrul unei vizite în Myanmar.

China consideră Taiwanul ca fiind o provincie separatistă, iar vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan a provocat un val de tensiuni în China, mai ales că situația în lume deja este critică din cauza războiului din Ucraina.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, este de părere și ea că vizita lui Pelosi în Taiwan este o încercare de a scoate din sărite autoritățile chineze, cu care Rusia a încheiat un parteneriat puternic în ultimii ani.

”Considerm o posibilă vizită a lui Pelosi în Taiwan... o altă acțiune provocatoare a Statelor Unite, menită să exercite presiuni suplimentare asupra Beijingului”, a spus ea.

În cadrul unei conferințe de presă, Zaharova a declarat că Rusia este alături de Beijing și principiul Chinei unice.

”Rusia confirmă principiul o singură China și se opune independenței insulei sub orice formă”, a spus Zaharova.

Administrația Biden nu a susțitul vizita lui Pelosi

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, este cel mai înalt oficial ales american care face o vizită în Taiwan în ultimii 25 de ani. Vizita oficialului nu a fost susținută oficial de administrația președintelui Joe Biden și care a menționat că nu are control asupra deciziilor lui Pelosi.

Citeste si:
Mercedes-Benz mută producția GLC în SUA pentru a evita taxele lui...
Mercedes-Benz face o mișcare...

China a atenționat marți că SUA va purta răspunderea pentru vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi și că vor plăti scump pentru gestul lor.

„Statele Unite vor fi cu siguranță responsabile (pentru consecințe) și vor trebui să plătească prețul pentru atacul lor asupra suveranității și securității Chinei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomatiei chineze, Hua Chunying.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 August 2022 - 12 : 08

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.